Afecțiuni neurologiceBOLI

Boala Alzheimer – cauze, simptome, tratament

Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă a sistemului nervos. Apare, de regulă, la persoanele în vârstă și se manifestă prin deteriorarea treptată a mai multor funcții importante ale creierului.

Persoanele bolnave de Alzheimer au pierderi de memorie severe, probleme comportamentale și o gândire confuză, toate agravându-se odată cu înaintarea în vârstă. Boala Alzheimer reprezintă mai mult de jumătate dintre cazurile de demență descoperite anual. Conform ultimelor studii, primele semne ale acestei boli apar, în general, la persoanele care depășesc 65 de ani. Apoi, 3% dintre persoanele dintre persoanele europene cu vârstă de peste 70 de ani sunt diagnosticate cu Alzheimer, pentru ca procentul îmbolnăvirilor la cei de peste 85 de ani să ajungă până la 40%.

În România, statisticile arată că sunt peste 300 000 de persoane care suferă de Alzheimer, iar previziunile specialiștilor sunt sumbre. Până în 2025, am putea avea aproape 900 000 de persoane bolnave de demența Alzheimer.

Cauze

În 1901, Alois Alzheimer, un psihiatru german, o examinează pe pacienta Auguste D., în vârstă de 51 de ani, internată la Frankfurt, la Spitalul pentru Bolnavi Psihici și Epileptici. Aceasta are halucinații, tulburări ale personalității și cognitive, delirează. Alzheimer pune diagnosticul: „Boală a uitării”. De atunci, medicul Alzheimer a urmărit evoluția pacientei și, după decesul acesteia, i-a examinat creierul. Nici el nu a găsit o cauză clară și nici până astăzi acest capitol nu s-a clarificat. Boala poate fi cauzată de factori genetici,  comportamentali ori de mediu, care afectează în mod periculos neuronii.

Înaintarea în vârstă este cel mai cunoscut factor de risc atunci când vine vorba de Alzheimer, urmat apoi, în statisticile realizate de-a lungul anilor, de factori genetici (există un risc ridicat de îmbolnăvire atunci când un părinte sau un frate suferă de Alzheimer),  de traumatisme craniene netratate corespunzător sau de problemele acute cu somnul. Persoanele care suferă de Sindromul Down pot dezvolta și ele boala Alzheimer. Fumatul, diabetul, nivelul crescut de colesterol, bacterii precum Clamydia sau anumiți viruși favorizează formarea de plăci senile.

Simptome

Principalul simptom al unui bolnav de Alzheimer este pierderea memoriei. La început, persoana uită evenimente recente sau lucruri pe care le-a descoperit de curând. Apar dificultăți în reamintirea unor informații, nume sau întâmplări și în capacitatea de a stoca/asimila informații noi. Persoanele bolnave obișnuiesc să repete, uneori obsesiv, aceleași fraze. Alte simptome ale bolii:

  • probleme de vorbire – unele cuvinte sunt pronunțate greșit și se ajunge la această situație chiar și în cazul celor mai simple cuvinte;
  • dificultăți motorii – bolnavul uită să se îmbrace corect, nu reușește să mai folosească aparate electronice și electrocasnice pe care până atunci le utiliza zilnic fără probleme;
  • probleme la identificarea obiectelor;
  • dezorientare – persoana se poate rătăci foarte ușor, pentru că își pierde orientarea spațială și temporală;
  • depresie – au loc schimbări bruște de stare și comportament.

În timp, atunci când boala avansează, pacienții încep să aibă un comportament mult mai agresiv.  Specialiștii au identificat următoarele simptome pentru cazurile avansate:

  • agresivitate peste medie, atât verbală cât și fizică;
  • halucinații;
  • depresie severă sau, în cazuri rare, euforie exagerată;
  • gesturi obscene sau comentarii în afara contextului, pe teme sexuale;
  • satisfacerea nevoilor fiziologice în public, de față cu alte persoane.

Tratament

În prezent, nu există tratament care să vindece în totalitate boala Alzheimer, dar medicii folosesc mai multe medicamente pentru ameliorarea simptomelor și pentru a-i oferi bolnavului o calitate a vieții la un nivel cât se poate de ridicat, în condițiile date. Se folosesc medicamente psihotrope, care controlează mintea, comportamentul și chiar emoțiile bolnavilor, pentru a păstra o stare de spirit bună și a evita, pe cât posibil, anxietatea sau stările de agresivitate. Se utilizează frecvent inhibitori de acetilcolinesterază pentru creșterea nivelului de acetilcolină.

Related posts
Afecțiuni neurologiceAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTE

Amiotrofia spinală: de ce apare și cum o recunoaștem

3 Mins read
Amiotrofia spinală (sau atrofia musculară spinală) este o afecțiune ereditară care afectează nervii și mușchii făcând ca mușchii să devină…
Afecțiuni neurologiceAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTE

Convulsiile febrile: ce sunt și cum se manifestă?

3 Mins read
O criză de convulsii febrile apare la copiii mici și este declanșată de febra mai mare de 38℃. Convulsiile durează,…
Afecțiuni neurologiceAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTE

Durere de cap – când ar trebui să devină un motiv de îngrijorare?

4 Mins read
Durerile de cap sunt resimțite aproape de toată lumea. Adesea, acestea sunt de durată scurtă și ușoare, dar unele pot…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *