Boala Parkinson

Boala Parkinson afectează sistemul nervos, respectiv mersul, echilibrul și coordonarea, agravându-se odată cu trecerea timpului. Cu ajutorul medicației și terapiei complementare, simptomele pot fi ținute sub control și calitatea vieții pacientului îmbunătățită.

Boala Parkinson

Boala Parkinson este o boală neurodegenerativă care afectează mișcarea corpului. Simptomele se instalează treptat, uneori începând cu un tremur ușor observabil la nivelul unei mâini, însă boala este caracterizată în special prin rigiditate sau încetinirea mișcărilor. Astfel, în primele stadii ale bolii, aspectul feței poate să fie puțin expresiv sau complet inexpresiv, iar brațele pot să nu se legene la mers. De asemenea, vorbirea devine greoaie sau neclară. Odată cu trecerea timpului, simptomele se agravează.

Deși această boală nu poate fi vindecată, medicația poate ameliora semnificativ simptomele asociate, iar uneori poate fi de ajutor intervenția chirurgicală pentru a regla anumite regiuni din creier.

Simptome boala Parkinson

Simptomele pot să difere de la o persoană la alta. Cele inițiale pot fi ușoare și trec neobservate. De obicei manifestările apar pe o parte a corpului și rămân mai pronunțate, chiar după ce se localizează și în cealaltă parte a corpului. Printre simptome se numără:

• Tremor – de obicei începe la nivelul unui membru (mână sau degete), chiar și în stare de repaus
• Lentoarea mișcărilor (bradikinezie) – în timp boala Parkinson poate încetini mișcările, îngreunând sarcini ușoare (precum mersul sau ridicatul de pe scaun) și consumând timp.
• Rigiditate musculară – se poate instala în oricare parte din corp; mușchii sunt dureroși și este limitată gama de mișcări
• Postură sau echilibru modificate – postura poate deveni aplecată sau pot apărea probleme de echilibru
• Pierderea mișcărilor automate – scade abilitatea de a efectua mișcări inconștiente, precum clipit, zâmbit, legănatul brațelor în timpul mersului
• Tulburări de vorbire – vorbirea poate deveni mai rapidă, neclară sau ezitantă, dispărând uneori inflexiunile specifice
• Modificări în scris – poate fi dificil să scrieți, iar scrisul poate părea mic

Din ce cauze apare boala Parkinson

În cazul acestei boli, anumite celule nervoase (neuroni) din creier se descompun treptat sau mor. Multe dintre simptomele menționate se datorează pierderii neuronilor care produc dopamină, cu rol esențial în mișcare. Când nivelul acestui neurotransmițător scade, conduce la o activitate cerebrală anormală, cauzând afectarea mișcării și alte simptome specifice bolii. Deși nu s-a identificat o cauză exactă a bolii, sunt cunoscuți anumiți factori implicați, inclusiv:

• Ereditatea – au fost identificate anumite mutații genetice cauzatoare de Parkinson, însă aceasta reprezintă o cauză doar când sunt mai mulți membri ai familiei afectați de boală
• Factori de mediu – expunerea la anumite toxine (ierbicide sau pesticide) sau factori de mediu poate crește riscul de apariție a bolii, însă în procent relativ mic.

Oamenii de știință au mai identificat la persoanele bolnave și prezența de corpi Lewy (grupuri de anumite substanțe din neuroni care reprezintă markeri microscopici ai bolii Parkinson) și alfa-sinucleina  (o proteină care se găsește în corpii Lewy).

Printre factorii de risc de numără:

• Vârsta (în medie debutează la peste 60 de ani, însă 1 din 20 de persoane observă primele simptome sub 40 de ani);
• Sexul (bărbații sunt mai predispuși).

Diagnostic boala Parkinson

Nu există vreun test specific pentru depistarea bolii, însă medicul neurolog va stabili un diagnostic în baza istoricului medical, a simptomelor experimentate și a examinării fizice. Specialistul poate recomanda o scanare SPECT, numită scanare a transportorului de dopamină, însă de obicei nu este cazul. De asemenea, pentru a exclude alte afecțiuni, poate recomanda teste sanguine, RMN sau tomografie cerebrală. În plus, medicul administrează uneori carbidopa-levodopa, o medicație specifică, care dacă conduce la ameliorarea simptomelor ajută la confirmarea diagnosticului. Uneori se impune și implicarea altor medici pentru diagnosticarea corectă, precum specialiști în tulburări de mișcare.

Tratament boala Parkinson

Boala Parkinson nu se vindecă, însă medicația poate ține sub control simptomele, adeseori în mod semnificativ. Medicul mai recomandă și schimbări în stilul de viață, în special exercițiu aerobic. Uneori fizioterapia care se axează pe echilibru și stretching se dovedește utilă, iar un logoped poate contribui la ameliorarea problemelor cu vorbirea.

Medicația este menită să contribuie la ameliorarea problemelor cu mersul, mișcarea și tremor-ul, crescând sau substituind dopamina din organism (nu poate fi administrată însă direct, deoarece nu poate pătrunde în creier). Printre medicamentele recomandate în general se numără:

Carbidopa – levodopa

Considerată cea mai eficientă medicație pentru boala Parkinson, reprezintă o substanță chimică naturală care intră în creier și este transformată în dopamină. Cele două substanțe vin împreună pentru a contracara efectele adverse precum greața, amețeala. În timp, impactul acestei medicații tinde să scadă și poate apărea diskinezie după doze mari de levodopa.

Carbidopa – levodopa inhalatorie

Cu denumrea Inbrija, aceasta poate ajuta la gestionarea simptomelor când medicația cu administrare orală nu se mai dovedește eficientă

Infuzie cu carbidopa – levodopa

Acesta se administrează pe cale parenterală, transmițând medicația sub formă de gel direct în intestinul subțire; se recomandă pacienților în stadii avansate care răspund la aceste substanțe, dar care prezintă fluctuații în evoluție. Atunci când este infuzată medicația, nivelul seric al celor două medicamente rămâne constant. Există un risc de infecție asociat amplasării tubului sau ca acesta să se desprindă.

Agoniști dopaminergici

Nu se transformă în dopamină, ci imită efectul pe care îl are aceasta în creier. Nu sunt la fel de eficienți în tratarea simptomelor, însă persistă un timp mai lung și pot fi folosiți pentru a reduce efectul variabil al levodopa. Printre aceștia se numără pramipexol, ropinirol și rotigotină. Efectele lor adverse sunt similare celor carbidopa-levodopa, însă pot include halucinații, somnolență și comportament compulsiv.

Inhibitori MAO B

Aceștia contribuie la descompunerea dopaminei din creier din inhibarea monoaminooxisază B și includ selegilină, rasagilina și safinamida. Efectele adverse pot fi reprezentate de dureri de cap, greață sau insomnie, în combinație cu carbidopa-levodopa, crescând riscul de halucinații.

Inhibitori de Catecol – O – metiltransferază

Entacapona și opicapona sunt principalele medicamente de menționat, ce prelungesc efectul levodopa, blocând enzima care descompune dopamina. Efectele adverse pot include diskinezie, precum și diaree, greață sau vărsături

Anticolinergice

Ajută la controlul tremor-ului asociat bolii Parkinson și includ benzatropina sau trihexifenidil. Efectele adverse includ probleme cu memoria, confuzie, halucinații, constipație, uscăciunea gurii și probleme cu urinarea

Amantadina

Ajută la o ameliorare pe termen scurt a simptomelor unei boli aflate în fază incipientă. Poate fi administrată alături de carbidopa-levodopa în stadiile ulterioare pentru a controla diskinezia. Efectele adverse includ pătare movulie a pielii, umflarea gleznelor și halucinații

Intervențiile chirurgicale includ stimulare cerebrală profundă, ce presupune implantarea unor electrozi într-o anumită regiune a creierului, aceștia fiind conectați de un generator implantat în stern ce transmite impulsuri electrice către creier și poate reduce simptomele bolii Parkinson.

Această operație include riscuri precum:

• Infecții;
• accident vascular cerebral;
• Hemoragie cerebrală.

Este recomandată de obicei persoanelor aflate în stadii avansate, care nu răspund stabil la medicație, contribuind la reducerea tremorului, a rigidității, a diskineziei. De reținut însă că operație nu poate împiedica evoluția bolii.

Boala Parkinson nu conduce în mod direct la deces, însă predispune persoanele afectate la infecții grave, potențial fatale. Cu ajutorul tratamentelor disponibile în prezent, majoritatea pacienților pot să aibă o speranță de viață normală sau aproape de normal.