Afecțiuni ORLAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTE

Ce este otoplastia și când se recomandă?

Otoplastia, sau chirurgia cosmetică a urechilor, este o procedură de modificare a formei, poziției sau dimensiunii urechilor.

Un defect în structura urechii care este prezent la naștere sau care devine evident odată cu dezvoltarea poate fi corectat prin otoplastie. Operația de otoplastie poate corecta, de asemenea și deformări cauzate de leziuni sau traumatisme.

Articolul prezintă ce este înseamnă operația de otoplastie, când și cui este recomandată operația de otoplastie, precum și recomandările post-operatorii, după operația de otoplastie.

Ce este o intervenție de otoplastie?

Operația de otoplastie se referă la remodelarea chirurgicală a pavilionului urechii, sau a urechii externe. Scopul poate fi acela de a corecta o neregularitate sau de îmbunătăți aspectul.

Urechile sunt, de obicei, la aproximativ 2 centimetri depărtare de partea laterală a capului. Cu toate acestea, urechile mai proeminente de atât pot crea un disconfort.

O persoană care a suferit leziuni la nivelul urechilor sau care s-a născut cu o anomalie congenitală poate alege să se supună unei operații de otoplastie.

Când este recomandată otoplastia?

Operația de otoplastie nu este o intervenție necesară pentru a salva viața pacientului, cu toate astea, persoanele care s-au născut cu o malformație congenitală, sau care au defecte apărute în timpul creșterii sau care au suferit accidente, pot opta pentru această intervenție.

Situațiile în care se poate lua în calcul otoplastia sunt:

  • Dacă urechile sunt prea proeminente
  • Dacă urechile sunt prea mari în raport cu dimensiunea capului
  • Pentru a corecta o operație de otoplastie anterioară

De obicei, otoplastia se face la ambele urechi pentru a optimiza simetria.

Operația de otoplastie poate fi făcută la copii? Da, otoplastia poate fi făcută la orice vârstă după ce urechile au ajuns la dimensiunea lor completă, adică, de obicei, după vârsta de 5 ani, și până la vârsta adultă. Operația de otoplastie nu va schimba locația urechilor și nici nu va altera capacitatea de a auzi.

Otoplastie: recomandări post-operatorii

Procesul de recuperare după otoplastie depinde, într-o oarecare măsură, de tipul de intervenție chirurgicală la care a fost supus pacientul.

După operație, medicul va aplica un pansament peste urechi. Acesta va rămâne la locul lui timp de câteva zile, dar medicul îl poate îndepărta temporar a doua zi după operație pentru a verifica apariția unui hematom.

După ce pansamentul este îndepărtat definitiv, este posibil ca pacientul să fie nevoit să poarte o bandă de protecție pentru urechi în timpul nopții. Acest lucru poate preveni ca urechile să fie trase în față în timpul somnului.

După operație, pacientul poate observa:

  • Durere locală timp de câteva zile
  • Amorțeală și furnicături timp de câteva săptămâni
  • Vânătăi ușoare timp de aproximativ 2 săptămâni

Este esențial ca pacientul să consulte medicul înainte de a reveni la activitățile zilnice.

Posibile complicații

Complicațiile care pot apărea în cazul otoplastiei includ:

  • Infecție: în cazul oricărei intervenții chirurgicale există un risc de infecție. Primirea unui tratament prompt cu antibiotice poate ajuta la prevenirea acestor complicații
  • Vânătăi: un hematom sau un cheag se poate forma sub pielea urechii. În cazul acesta, durerea este principalul simptom.
  • Recidivă
  • Aspect nesatisfăcător
  • Amorțeală: urechile pot fi amorțite timp de câteva săptămâni după intervenție.

Surse:
https://www.mayoclinic.org/
https://www.medicalnewstoday.com/
https://www.plasticsurgery.org/
https://www.healthline.com/

Articole recomandate
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli renale

Vezica hiperactivă: cauze și simptome

2 Minute
Vezica urinară hiperactivă este denumirea unui grup de simptome urinare, nu este o afecțiune. Cel mai adesea, vezica hiperactivă provoacă…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli digestive

Ce este motilitatea gastrointestinală

3 Minute
Motilitate gastrointestinală înseamnă mișcările tractului digestiv care determină tranzitul conținutului în interiorul acestuia. Atunci când mușchii sau nervii din orice…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli endocrine

Ulcerul piciorului diabetic

2 Minute
Ulcerul la nivelul picioarelor este o complicație frecventă a diabetului (ulcer picior diabetic, ulcer diabetic la picior, ulcer varicos) care…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *