În primul rând, pentru a înțelege cum ne afectează deficitul de vitamina D în organism, ar trebui să înțelegem pentru ce este necesară vitamina D și care sunt sursele din care corpul o poate procura. Vitamina D este necesară pentru menținerea sănătății oaselor, iar asta deoarece calciul, principala componentă a osului, poate fi absorbit de corpul nostru numai în prezența vitaminei D. Astfel, dacă vă gândiți să-i oferiți corpului vostru mai mult calciu, nu uitați că trebuie să îl asociați cu vitamina D, pentru maximum de efect.
Cum produce corpul Vitamina D?
Soarele este cel mai bun prieten al corpului nostru, atunci când vine vorba de Vitamina D. Corpul produce această vitamină în momentul în care lumina directă a soarelui transformă o substanță chimică din piele într-o formă activă a vitaminei (calciferol).
Cantitatea de vitamina D pe care o produce pielea depinde de factori diverși, inclusiv momentul zilei, sezonul, latitudinea geografică și pigmentarea pielii. În funcție de locul în care locuiți și stilul de viață, producția de vitamina D poate scădea sau poate lipsi complet în lunile de iarnă. Tocmai de aceea, se recomandă ca în lunile de iarnă să îi oferim corpului un aport suplimentar de vitamina D, fie pe cale naturală (consumând alimente bogate în vitamina D), fie pe cale sintetică (prin suplimente alimentare).
În ce alimente se găsește Vitamina D?
Din păcate, Vitamina D nu se găsește în foarte multe alimente, dar o puteți obține din lapte, anumite cereale, dar și pești grași precum somon, macrou și sardine.
Totodată, ciupercile au un conținut bogat de vitamina D, iar asta pentru că, la fel ca oamenii, ciupercile își pot produce propria vitamina D după expunerea la lumina UV. Oamenii produc o formă de vitamina D cunoscută sub numele de D3 sau colecalciferol, în timp ce ciupercile produc D2 sau ergocalciferol.
Alte alimente în care se găsește vitamina D sunt gălbenușul de ou, tofu, sucul de portocale sau anumite tipuri de iaurt.
Semne ale deficitului de vitamina D
Spre deosebire de alte vitamine, vitamina D funcționează ca un hormon și fiecare celulă din corpul nostru are un receptor pentru aceasta.
Îngrijorător este faptul că deficitul de vitamina D este foarte frecvent. Se estimează că aproximativ 1 miliard de oameni din întreaga lume au un nivel scăzut al vitaminei în sânge.
Vitamina D se asimilează cu dificultate în următoarele situații:
- pielea de culoare închisă;
- supraponderalitatea sau obezitatea;
- lipsa peștelui sau a lactatelor din alimentație;
- traiul în zone în care soarele este vizibil de puține ori pe an;
- folosirea de protecție solară de fiecare dată când ieșiți din casă;
- statul foarte mult în casă.
8 semne și simptome ale deficitului de vitamina D
Lipsa vitaminei D din organism sau nivelul scăzut al acesteia poate provoca diverse simptome sau afecțiuni, printre care depresia, osteoporoza și oboseala acută.
1. Te îmbolnăvești sau te infectezi des? Verifică nivelul de vitamina D din organism
Unul dintre cele mai importante roluri ale vitaminei D este menținerea sistemului imunitar puternic, astfel încât să poată lupta împotriva virușilor și bacteriilor care cauzează boli. Dacă te îmbolnăvești des, în special de răceli sau gripă, una dintre posibilele cauze este nivelul scăzut de vitamina D din organism. Totodată, o serie de studii au constatat că administrarea de suplimente de vitamina D la o doză de până la 4 000 UI pe zi poate reduce riscul de infecții ale tractului respirator.
2. Oboseala acută poate fi cauzată de lipsa vitaminei D
Senzația de oboseală poate fi cauzată de mulți factori, iar deficitul de vitamina D poate fi unul dintre aceștia. Din păcate, multe persoane nu se gândesc că acest fapt îi poate afecta atât de mult și nu iau în calcul că oboseala lor se poate datora (și) lipsei acestei vitamine din corp. Știm cu toții cât de mult ne poate afecta oboseala în viața de zi cu zi, astfel că, dacă te simți obosit cel mai indicat este ca prima dată să îți faci analizele pentru a identifica dacă nu cumva organismul tău are un deficit de vitamine.
3. Durerile de spate și de oase pot fi cauzate de deficitul de vitamina D
Unele studii observaționale de anvergură au găsit o relație între lipsa acestei vitamine și durerile de oase. Un alt studiu a examinat asocierea dintre nivelurile de vitamina D și durerile de spate la mai mult de 9 000 de femei în vârstă. În urma acestui experiment, cercetătorii au descoperit că persoanele cu deficit aveau mai multe șanse să aibă dureri de spate, inclusiv dureri de spate severe care le limitau activitățile zilnice.
4. Depresia poate fi favorizată de lipsa de vitamina D
Cercetătorii au demonstrat că mai ales adulții în vârstă riscă să dezvolte simptome depresive din cauza lipsei de vitamina D. O meta-analiză arată că 65% din studiile observaționale au găsit o relație între nivelurile scăzute din sânge și depresie. Unele studii controlate au arătat că administrarea de vitamina D persoanelor cu deficit ajută la ameliorarea depresiei, inclusiv a depresiei sezoniere care apare în lunile mai reci.
5. Rănile se vindecă mai greu
Vindecarea lentă a rănilor, inclusiv după o operație, poate fi un semn că nivelul de vitamina D este prea scăzut. Rezultatele unui studiu sugerează că această vitamină crește producția de compuși esențiali pentru formarea pielii noi ca parte a procesului de vindecare a plăgilor. Un alt studiu, efectuat pe persoane care au suferit o intervenție chirurgicală dentară a arătat că anumite aspecte ale vindecării au fost compromise de deficitul de vitamina D. De asemenea, unele cercetări au sugerat că rolul vitaminei D în controlul inflamației și combaterea infecțiilor este important pentru vindecarea corectă.
6. Osteoporoza cauzată de lipsa vitaminei D
Vitamina D joacă un rol crucial în absorbția calciului și în metabolismul osos. Multe persoane în vârstă cărora le este diagnosticată o pierdere osoasă consideră că trebuie să ia mai mult calciu. Desigur, calciul poate ajuta, însă fără a fi asociat cu vitamina D, există mari șanse ca el să nu se fixeze în oase, iar tratamentul să nu aibă efectul scontat.
Densitatea minerală osoasă scăzută este un indiciu că oasele au pierdut calciu și alte minerale. Acest lucru expune adulții mai în vârstă, în special femeile, la un risc crescut de fracturi. Într-un studiu observațional amplu, efectuat pe mai mult de 1 100 de femei aflate la menopauză sau postmenopauză, cercetătorii au descoperit o legătură puternică între nivelurile scăzute de vitamina D și densitatea minerală osoasă scăzută. Cu toate acestea, femeile cu deficit de vitamina D nu au înregistrat nicio îmbunătățire a densității minerale osoase atunci când au luat suplimente în doze mari, chiar dacă nivelul din sânge s-a îmbunătățit.
7. Căderea părului
Un alt semn că în organismul tău nu există un nivel suficient de vitamina D poate fi căderea părului. De multe ori, căderea părului este atribuită stresului. Totuși, dacă te confrunți cu o cădere severă a părului, ea poate fi rezultatul unei boli sau a unui deficit de nutrienți. Studiile au arătat că, la femei, căderea părului a fost legată de niveluri scăzute de vitamina D, deși există până acum foarte puține cercetări în acest sens. Alopecia areata este o boală autoimună caracterizată prin căderea severă a părului din cap și din alte părți ale corpului, care este asociată cu rahitismul.
8. Dureri musculare provocate de lipsa vitaminei D din organism
Durerile musculare frecvente pot fi și ele cauzate de deficitul de vitamina D din organism. Există
studii care au estimat că 71% dintre persoanele cu durere musculară cronică se aflau în această situație.
Concluzii
Vitamina D, supranumită vitamina soarelui, are un rol esențial în buna funcționare a organismului nostru. Cel mai simplu mod de a-i oferi corpului șansa de a o produce este expunerea la soare. Desigur, în situațiile în care acest lucru nu este posibil, iar unele dintre simptomele sau afecțiunile prezentate mai sus se instalează în corpul tău, este indicat consumul de alimente bogate în vitamina D sau chiar folosirea suplimentelor alimentare cu conținut de vitamina D. Remedierea deficitului este simplă, ușoară și poate avea beneficii mari pentru sănătate pe termen lung.
Care este aportul zilnic recomandat pentru vitamina D?
Aportul zilnic recomandat (DZR) este de obicei în jur de 400-800 UI, dar mulți experți spun că ar fi nevoie chiar de mai mult decât atât.
Atenție! Consumul excesiv de vitamina D este riscant
Unele persoane au tendința să exagereze în consumul de suplimente alimentare. Cercetătorii care analizează datele sondajelor naționale adunate între 1999 și 2014 au constatat o creștere de 2,8% a numărului de persoane care iau cantități potențial nesigure de vitamina D – adică mai mult de 4 000 de unități internaționale (UI) pe zi, potrivit unei scrisori de cercetare publicate în numărul din 20 iunie al Jurnalului Asociației Medicale Americane (JAMA). Astfel, este indicat ca orice medicamente sau suplimente alimentare să nu fie administrare fără recomandarea unui medic.