Primul episod din seria Proprietățile Medicinale ale Mierii de Albine îl alocăm efectului asupra rănilor. Mierea de albine este descrisă în medicina tradițională ca tratament alternativ pentru anumite afecțiuni clinice.
Mierea și rănile
Mierea este cel mai vechi agent de vindecare a rănilor cunoscut omenirii în vreme ce unele substanțe chimice moderne au eșuat în această privință. [1] Cercetările experimentale au ilustrat mai multe documente care susțin utilizarea sa în vindecarea rănilor datorită bioactivităților sale. Printre acestea se numără activități antibacteriene, antivirale, antiinflamatorii și antioxidante. [2] Mierea determină leucocitele să elibereze citokine, ceea ce produce cascada de refacere a țesuturilor. Mai mult, mierea activează răspunsul imun la infecție. [3] Este, de asemenea, raportată stimularea altor proprietăți ale răspunsului imun de către miere (Proliferarea limfocitelor B și T și a activității fagocitelor). Mierea induce generarea de anticorpi. Multe dovezi sugerează utilizarea mierii în controlul și tratamentul rănilor acute și pentru arsuri superficiale sau de profunzimi ușoare până la moderate. [4] Deși unele studii au indicat eficacitatea mierii în ceea ce privește tratamentul rănilor și ulcerațiile picioarelor, sunt necesare mai multe studii pentru a consolida dovezile actuale.
Mierea aplicată pe piele
O analiză publicată în The Cochrane Library a indicat faptul că mierea poate fi în măsură să vindece arsurile. Autorul principal al studiului a spus că „mierea este mai accesibilă față de alte intervenții, în special antibioticele orale, care sunt adesea folosite și pot avea alte efecte secundare dăunătoare.” Cu toate acestea, nu există dovezi care să susțină folosirea mierii ca înlocuitor al antibioticelor topice. Mierea pare să vindece arsurile parțiale mai rapid decât tratamentul convențional (care a inclus film de poliuretan, tifon de parafină, tifon impregnat cu soframicină, lenjerie sterilă și lăsând arsurile expuse) și rănile postoperatorii infectate. Acest efect se obține mai rapid comparativ cu antisepticele. [5]
În cazul pacienților dializați un studiu publicat în The Lancet Infectious Diseases a ajuns la concluzia că aplicarea mierii pe rănile pacienților nu are niciun avantaj față de antibioticele normale. A se ține cont totuși de specificul de non- inferioritate a studiului, față de un comparator activ folosit în medicina alopată. În egală măsură, specificul pacienților este de asemenea important.
O analiză publicată de Institutele Naționale de Sănătate ale Statelor Unite prezintă propriile concluzii. [6]Mierea are proprietăți anti-oxidante, anti-bacteriene și antiinflamatorii. Are efecte aproape egale sau ușor superioare în comparație cu tratamentele convenționale pentru răni acute și arsuri superficiale. Poate fi folosită ca pansament pentru rani pentru a obține vindecare rapidă și îmbunătățită. Aceste efecte se datorează acțiunii anti-bacteriene a mierii, secundară acidității sale ridicate, efectului osmotic, conținutului de anti-oxidanți și conținutului de peroxid de hidrogen. Utilizarea mierii duce la îmbunătățirea vindecării rănilor în cazurile acute, ameliorarea durerii la pacienții cu arsuri și scăderea răspunsului inflamator la astfel de pacienți. Sunt necesare studii controlate mari randomizate, cu o putere statistică semnificativă, care compară diferite tipuri de miere. Astfel se poate crea un corp puternic de dovezi pentru recomandări definite pentru utilizare medicală. Plauzibilitate biologică există.[3]
Mierea folosită post epiziotomie
Epiziotomia este cea mai frecventă procedură chirurgicală în obstetrică. Acesta poate fi asociată cu infectarea leziunii și vindecarea întârziată a rănilor. Babol University of Medical Science din Iran a făcut un studiu care si- a propus să compare efectele mierii și curcuminei asupra durerii date de epiziotomie și vindecarii rănilor. [7] Rezultatele arată că în ciuda diferențelor nesemnificative dintre grupuri cu privire la intensitatea durerii date de epiziotomie și vindecarea rănilor, analiza NNT* a arătat că numărul de femei care au avut nevoie de tratamente pentru ameliorarea totală a durerii și vindecarea rănilor a fost mai mic decât grupul placebo.
Această constatare implică efectele semnificative din punct de vedere clinic atât ale mierii cât și ale curcuminei asupra calmării durerii și vindecării rănilor. Efectele reducătoare de durere ale mierii pot fi atribuite eficienței sale în reducerea sintezei prostaglandinelor E2 și F2-alfa și tromboxanului B2. [8] Pe de altă parte, curcumina reduce inflamația în țesuturile vătămate prin reducerea activității enzimelor precum ciclooxigenaza, lipoxigenază [9,10] Valorile NNT pentru curcumina și tratamentele cu miere au fost, în jur de 6 și 5 în a zecea zi a studiului. Aceste valori arată că, din fiecare șase femei care sunt tratate cu curcumină, una obține ameliorarea completă a durerii, în timp ce printre fiecare cinci femei care sunt tratate cu miere se obține ameliorarea completă a durerii în a zecea zi de tratament. Valorile ideale NNT sunt numere apropiate de unu.
[11] Punctul forte al acestui studiu a fost design-ul controlat randomizat dublu-orb. Curcumina și mierea au aceleași efecte asupra vindecării rănilor și intensității durerii în rândul femeilor cu epiziotomie. Astfel, cremele pe bază de curcumină sau de miere pot fi folosite de două ori pe zi timp de 10 zile pentru a grăbi vindecarea rănilor cu epiziotomie și pentru a reduce intensitatea durerii după nașterea pe cale naturală.
Puțin despre miere din trecut până astăzi
Înainte de a fi folosită de egiptenii antici, mierea se aplica pe piele pentru a trata rănile. Ea a fost găsită în substanțe medicinale de acum peste 5.000 de ani. Cu toate că doar o parte din utilizările mierii sunt confirmate ca fiind eficiente, aplicarea ei ca tratament topic nu va agrava starea rănilor și nu va provoca efecte nedorite. Proprietățile benefice ale mierii au fost explorate și studiate în timpurile moderne și există dovezi care sugerează că unele părți ale reputației sale istorice pot susține folosirea ei.
*NNT= number needed to treat
- Snowdon JA, Cliver DO. Microorganisms in honey. Int J Food Microbiol. 1996;31:1–26.[PubMed] [Google Scholar]
- Murosak S, Muroyama K, Yamamoto Y, Liu T, Yoshikai Y. Nigerooligosaccharides augments natural killer activity of hepatic mononuclear cells in mice. Int Immunopharmacol. 2002;2:151–9.[PubMed] [Google Scholar]
- Yaghoobi R, Kazerouni A, Kazerouni O. Evidence for clinical use of honey in wound healing as an anti-bacterial, anti-inflammatory anti-oxidant and anti-viral agent: A review. Jundishapur J Nat Pharm Prod. 2013;8:100–4.[PMC free article] [PubMed] [Google Scholar
- Simon A, Traynor K, Santos K, Blaser G, Bode U, Molan P. Medical honey for wound care – still the ‘latest resort’? Evid Based Complement Alternat Med. 2009;6:165–73.[PMC free article] [PubMed] [Google Scholar]
- Jull AB, Cullum N, Dumville JC, Westby MJ, Deshpande S, Walker N. Honey as a topical treatment for wounds. Cochrane Database of Systematic Reviews 2015, Issue 3. Art. No.: CD005083. DOI: 10.1002/14651858.CD005083.pub4 [Pub]
- Jundishapur J Nat Pharm Prod. 2013 Aug; 8(3): 100–104. Published online 2013 Jul 17. doi: 17795/jjnpp-9487
- Nikpour M, Delavar MA, Khafri S, Ghanbarpour A, Moghadamnia AA, Esmaeilzadeh S, et al. The use of honey and curcumin for episiotomy pain relief and wound healing: A three‐group double‐blind randomized clinical trial. Nurs Midwifery Stud 2019;8:64‐ DOI: 10.4103/nms.nms_74_17
- Nikpour M, Shirvani MA, Azadbakht M, Zanjani R, Mousavi E. The effect of honey gel on abdominal wound healing in cesarean section: A triple blind randomized clinical trial. Oman Med J 2014;29:255‐
- Mahmudi G, Nikpour M, Azadbackt M, Zanjani R, Jahani MA, Aghamohammadi A, et al. The impact of turmeric cream on healing of caesarean scar. West Indian Med J 2015;64:400‐
- Kundu S, Biswas TK, Das P, Kumar S, De DK. Turmeric (Curcuma longa) rhizome paste and honey show similar wound healing potential: A preclinical study in rabbits. Int J Low Extrem Wounds 2005;4:205‐
- Forster M, Kling Å, Sundell K. Clinical significance of parent training for children with conduct problems. Int J Confl Violence 2012;6:187‐
