Alimentație sănătoasă

Spirulina, alga miraculoasă: beneficii, proprietăți, sugestii de consum

Spirulina este o algă albastru-verzuie a cărei popularitate a început să crească după ce NASA a folosit-o ca supliment alimentar pentru astronauții aflați în timpul misiunilor spațiale. Spirulina are capacitatea de a îmbunătăți funcțiile sistemului imunitar. De asemenea, spirulina are și proprietăți antiinflamatorii, fiind considerată și un inhibitor al histaminei.

Spirulina a fost botezată și „mâncarea viitorului” datorită faptului că oferă energie organismului pentru întreaga zi. Substanțele chimice din compoziția spirulinei au efecte benefice asupra organismului și sunt ușor absorbite de celule. Spirulina are efecte și în ceea ce privește producția de Vitamina B6, responsabilă, de asemenea, de revigorarea organismului. Spirulina mai este folosită și pentru îmbunătățirea concentrării, dar și pentru un plus de energie.

Ce este spirulina?

Spirulina este o cianobacterie microscopică, având formă de filament, numele său derivând de la forma spirală pe care o au filamentele. Mult timp, a fost utilizată ca sursă de hrană, unele studii apreciind că era consumată de azteci. Această cianobacterie intră în compoziția algei Arthrospira platensis, intens utilizată ca supliment alimentar, datorită nivelului ridicat de vitamine și proteine pe care le conține.

Experții Institutului Național de Sănătate Publică al Statelor Unite ale Americii au realizat un studiu pe această temă, susținând că  spirulina „conține 70% proteine, vitamine, în mod special B12 și provitamina A, minerale, fier. Este bogată în acid fenolic. Spirulina pătrunde ușor în celulele umane și, de aceea, poate fi ușor digerată”, se arată în studiul oamenilor de știință americani. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat utilizarea spirulinei, considerând-o un aliment sigur.

Spirulina este ușor de cultivat în apele foarte sărate, cu un pH ridicat. Totuși, în lume există doar câteva zone care oferă un climat bun pentru creșterea spirulinei. Este vorba despre Grecia, Japonia, Statele Unite ale Americii și Spania. Spirulina poate fi găsită și în magazinele care vând mâncare vegetariană și este vândută sub formă de supliment alimentar.

Cum se administrează spirulina?

Spirulina se găsește sub formă de pudră, capsule, granule și comprimate. Este indicat ca spirulina să se administreze dimineața, cu puțină apă, iar timp de jumătate de oră să se evite consumul de băuturi alcoolice, cafea sau sucuri carbogazoase. Este important să se respecte această recomandare, deoarece acele băuturi pot distruge nutrienții și enzimele pe care spirulina le conține. De asemenea, este recomandat ca pe toată perioada administrării  spirulinei să se consume foarte multă apă, pentru a ajuta la absorbția nutrienților pe care aceasta îi conține. Orice cură cu spirulină trebuie să nu depășească 3 luni, cu o pauză de până la 30 de zile între ele. Recomandarea privind stabilirea corectă a curelor trebuie făcută doar de un medic specialist.

Când este recomandat consumul de spirulină?

Nu există un moment exact în care o cură de spirulină poate începe. În funcție de analizele medicale sau de sfaturile medicilor, unele persoane pot consuma spirulină. Spirulina este recomandată atunci când vrei să tratezi o boală specifică sau dacă vrei să dai jos câteva kilograme în plus. De asemenea, consumată sub formă de smoothie-uri verzi, spirulina este foarte bună ca supliment alimentar natural.

Ce efecte și ce beneficii are spirulina?

Așa cum au arătat experții americani din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, efectele secundare ale spirulinei sunt extrem de scăzute. Spirulina are însă efecte pozitive pentru organism datorită nutrienților, proteinelor și vitaminelor pe care le conține. Spirulina are mai multe beneficii, potrivit oamenilor de știință:

  • Stimulează pierderea în greutate
  • Reduce inflamațiile
  • Ameliorează durerile articulare
  • Ajută în cazul anemiei
  • Spirulina este folosită ca detoxifiant natural
  • Reduce stresul-oxidativ

Care este cantitatea de spirulină recomandată?

De obicei, în funcție de felul în care este comercializată, spirulina conține și recomandări cu privire la cantitatea pe care putem să o consumăm. Totodată, spirulina trebuie administrată și în funcție de problemele medicale sau de recomandările pe care le fac specialiștii:

  • Persoanele care vor să slăbească – se administrează spirulina cu o jumătate de oră înainte de masă
  • Persoanele care vor să obțină câteva kilograme în plus – se administrează spirulina după masă, împreună cu desertul
  • Pentru tratarea unei boli – se administrează spirulina cu o oră înainte de masă, pe stomacul gol
  • Ca supliment natural – se administrează spirulina sub formă de smoothie-uri combinate cu fructe și legume

În momentul în care decideți să consumați spirulină, trebuie să fiți atenți ca produsul să fie natural, fără adaosuri de coloranți sau alte produse. Tabletele de spirulină de la Walmark sunt o sursă naturală de vitamine şi minerale, pentru vitalitate şi controlul greutăţii.

Articole recomandate
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Uleiul de in: beneficii, recomandări și modalități de utilizare

3 Minute
Semințele de in sunt cunoscute pentru numeroasele lor beneficii pentru sănătate printre care se numără aportul unei doze consistente de…
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Fructoza este dăunătoare pentru organism? Află tot ce trebuie să știi despre zahărul din fructe

3 Minute
Alături de glucoză, fructoza este una dintre cele două componente ale zahărului adăugat. Conform specialiștilor, fructoza este cel mai dăunător…
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Beneficiile consumului de smochine

2 Minute
Smochinele sunt asociate cu sănătatea și cu prosperitatea încă din cele mai vechi timpuri. Smochinele nu sunt un fruct obișnuit,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *