Alimentație sănătoasă

Un măr pe zi ține medicul departe. Adevărat sau fals?

Un măr pe zi ține medicul la distanță. Este o expresie pe care o știm din copilărie și despre care mulți dintre noi credeam că este folosită de părinți și de bunici doar pentru a ne convinge să mâncăm fructe. Cu timpul, am aflat despre beneficiile pe care le oferă consumul regulat de mere, dar acest fruct chiar ține medicul departe?

Un studiu ale cărui rezultate au fost publicate la mijlocul lunii decembrie a anului trecut arată că expresia este, în mare parte, adevărată. S-au luat nu unul, ci două mere și s-au dat spre consum, zilnic, timp de două săptămâni, unui grup de 40 de persoane care au prezentat valori crescute ale colesterolului.

La finalul intervalului și după efectuarea unor noi probe de sânge, s-a observat că, în medie, consumul a două mere pe zi a redus cu 4% nivelul colesterolului „rău” (LDL colesterol) și al trigliceridelor, față de un același interval în care cele 40 de persoane au consumat suc concentrat de mere cu apă.

De reținut este că, deși merele aduc beneficii evidente, acestea nu înlocuiesc medicația recomandată de specialist în cazul unor deficiențe sau al unor afecțiuni!

Ce conțin merele?

  • 80% apă;
  • calciu, fosfor, magneziu, iod, fier, potasiu;
  • vitamine (A, B1, B2, B3, B6, B9, C, E);
  • acizi organici;
  • fibre;
  • flavonoide (compuși derivați din plante cu proprietăți antioxidante).

La ce ne mai ajută consumul de mere?

Cercetătorii au vrut să vadă în ce măsură merele ajută în dietele pentru slăbit. Un studiu de 10 săptămâni făcut pe 50 de femei supraponderale a arătat că acestea au slăbit, în medie, un kilogram mai mult față de alte femei care, în același interval, au consumat prăjituri cu ovăz cu un conținut caloric similar.

Consumul de mere poate ajuta inima. Prin conținutul de flavonoide, acestea previn bolile de inimă reducând tensiunea arterială. Cercetătorii au legat consumul de mere inclusiv de un risc scăzut de apariție a cancerului, datorită componentelor antioxidante și antiinflamatoare.

Faptul că sunt bogate în antioxidanți, vitamine și minerale face din mere un ajutor și pentru sistemul imunitar, ele asigurând o parte din necesarul zilnic de nutrienți. De asemenea, prin conținutul mare de apă, ajută la hidratarea organismului.

Indigestia, infecțiile intestinale, constipația, diareea, inflamațiile intestinale sau digestia în sine sunt ajutate de fibrele conținute de mere. Merele conțin și acizi organici, care au un rol important în procesele chimice din stomac, în special atunci când am consumat alimente care se digeră mai greu.

Merele sunt antibacteriene, antiseptice pentru organism și distrug bacteriile din cavitatea bucală în proporție de 80%. De asemenea, îmbunătățesc densitatea osoasă, previn formarea calculilor biliari și a pietrelor la rinichi.

Să nu uităm de beneficiile pe care merele le au și pentru piele: pot fi folosite sub formă de pulpă în compoziția unor măști faciale (în combinație cu suc de lămâie, miere sau iaurt) pentru curățarea oricărui tip de ten.

Articole recomandate
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Uleiul de in: beneficii, recomandări și modalități de utilizare

3 Minute
Semințele de in sunt cunoscute pentru numeroasele lor beneficii pentru sănătate printre care se numără aportul unei doze consistente de…
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Fructoza este dăunătoare pentru organism? Află tot ce trebuie să știi despre zahărul din fructe

3 Minute
Alături de glucoză, fructoza este una dintre cele două componente ale zahărului adăugat. Conform specialiștilor, fructoza este cel mai dăunător…
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Beneficiile consumului de smochine

2 Minute
Smochinele sunt asociate cu sănătatea și cu prosperitatea încă din cele mai vechi timpuri. Smochinele nu sunt un fruct obișnuit,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *