Vaccinul contra poliomielitei a fost autorizat pentru administrare în anul 1955. Există anumite zone la nivel global unde poliomielita a fost deja eradicată: America, Europa, Asia de sud-est și Pacificul de vest. Din nefericire, poliomielita încă mai face victime în Pakistan, Afganistan și Nigeria. Există risc de infecție în anumite zone din Africa și unele țări din Orientul Mijlociu. Organizația Mondială a Sănătății arată că 1 la 200 de cazuri de infectare cu poliomielită duce la paralizie permanentă.
Poliomielita, adesea numită paralizie infantilă, este o boală virală extrem de contagioasă care provoacă daune serioase în organism și poate duce până la decesul bolnavului. Poliomielita afectează în mod special copiii cu vârsta de sub cinci ani.
Poliomielita a existat pe pământ vreme de mii de ani, însă a început să se manifeste în anii 1880 printr-o epidemie apărută în Europa și extinsă rapid în America.
Vaccinarea ar putea duce la eradicarea acestei boli care mutilează și omoară oameni.
Cauze
Boala este cauzată de infecția cu poliovirus. Acesta colonizează în general faringele și mucoasa intestinală.
Simptome
Există trei tipuri de poliomielită, împărțite în funcție de manifestările bolii.
Poliomielita subclinică. Simptomele durează circa trei zile și au următoarele manifestări:
- durere de cap;
- durere de gât;
- senzație de greață;
- febră;
- disconfort generalizat.
Poliomielita non-paralitică poate dura câteva săptămâni. E caracterizată prin simptome precum:
- durere de cap;
- durere în gât;
- durere de spate;
- febră;
- senzație de greață;
- stare de oboseală;
- probleme la înghițire;
- rigiditate la nivelul membrelor, al gâtului, al spatelui;
- spasme musculare.
Poliomielita paralitică prezintă multe dintre simptomele de mai sus în faza inițială. Doar 1% dintre persoanele care contactează boala ajung la stadiul de poliomielită paralitică.
După prima săptămână, apar simptome mai severe:
- pierderea reflexelor;
- spasme severe;
- dureri musculare;
- paralizie bruscă, temporară sau permanentă;
- deformări ale membrelor (în special picioarele sunt afectate).
Riscuri și complicații
În aproximativ 5-10% dintre cazurile de poliomielită paralitică, boala atacă mușchii care contribuie la procesul respirator, ceea ce poate provoca moartea.
Sindromul post-polio
Este posibil ca poliomielita să revină chiar și după 15-40 de ani de la recuperare. Simptomele care apar în acest caz sunt:
- slăbiciune musculară și articulară continuă;
- dureri musculare;
- atrofie musculară;
- probleme respiratorii în somn;
- toleranță scăzută la temperaturi mici;
- probleme de concentrare și memorie.
Abordări terapeutice
Nu există tratament pentru poliomielită. Tot ce pot face medicii este să ofere tratament pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții bolnavului.
Vaccinarea este singura metodă prin care poliomielita poate fi evitată și combătută.
Recomandări
Dacă doriți să călătoriți în zonele unde poliomielita nu a fost eradicată și dacă au trecut mai mult de zece ani de la ultimul vaccin contra acestei boli, va trebui să vă revaccinați.