Cistita este o infecție comună a tractului urinar inferior, care cauzează inflamație la nivelul vezicii urinare. Femeile sunt predispuse la această infecție, care apare mai des în sezonul rece, atunci când sistemul imunitar este mai puțin rezistent. Științific, nu este demonstrat faptul că frigul ar avea o legătură directă cu apariția cistitei.
Cistita se manifestă mai ales prin dureri și usturime la urinat și prin nevoia frecventă de a urina. Această afecțiune tinde să fie confundată cu anexita (inflamație a organelor genitale), din cauza disconfortului la nivel abdominal prezent în ambele cazuri.
În situația în care infecția ajunge la nivelul rinichilor, cistita poate deveni o problemă gravă de sănătate, însă acestea sunt cazuri izolate. În mod normal, bacteriile tind să se multiplice și să cauzeze simptome numai în zona vezicii urinare.
Cauze
Așadar, cistita este o infecție bacteriană, care apare atunci când unele bacterii de pe piele, din rect și din vagin ajung în uretră și apoi în tractul urinar. Vezica urinară este împiedicată, astfel, să își îndeplinească funcțiile. Nu orice bacterie care urmează acest traseu este dăunătoare. Printre cele „rele” se numără Escherichia Coli, Salmonella și Chlamydia.
Cistita apare mai ales la femeile active sexual, dar nu este exclusă nici la femei inactive sau la copii, din cauză că bacteriile care pot duce la cistită sunt localizate mai ales în zona genitală.
Alte cauze
pentru apariția cistitei sunt:
- igiena precară;
- litiaza urinară (calculi la nivelul căilor urinare);
- deshidratarea – lipsa consumului de lichide sau consumul redus face ca bacteriile să nu fie eliminate complet din vezică;
- factori neinfecțioși ca: piatră la rinichi, prostată mărită sau diabet.
Simptome
În cazul cistitei, semnele și simptomele pot să difere de la un caz la altul. Între manifestările întâlnite cel mai des se regăsesc:
- nevoia de a urina des (polakiurie);
- durere și usturime la urinat;
- dificultăți la urinat (disurie);
- urină cu puroi (piurie);
- dureri la nivel lombar;
- urină cu sânge sau închisă la culoare;
- febră;
- dureri în timpul actului sexual;
- stare generală proastă;
- durere la nivelul vaginului (în cazul femeilor) sau al scrotului (la bărbați);
- frisoane;
- lipsă de energie.
Tipuri de cistită
Există mai multe clasificări ale cistitei, în funcție de durata manifestărilor și de prezența bacteriilor.
Astfel, cistita poate fi:
- acută – este de scurtă durată, iar la nivelul mucoasei vezicale apare hiperemia (sângerarea);
- cronică – durează peste trei luni. Cistita acută nu primește tratament corespunzător și recidivează, iar leziunile vezicale se cronicizează.
O a doua clasificare diferențiază afecțiunea astfel: cistită bacteriană și cistită neinfecțioasă.
Factori de risc
Există numeroși factori de risc în apariția cistitei. Între ei cei mai des întâlniți sunt:
- sexul – femeile au predispoziție la cistită, din cauza uretrei situate aproape de zona anală. Astfel, bacteriile ajung cu mai multă ușurință în tractul urinar;
- un cateter montat în zona vezicii urinare;
- chimioterapia și radioterapia;
- HIV;
- leziuni în zona coloanei vertebrale.
Anumiți factori de risc le sunt specifici copiilor:
- amânarea eliminării urinei din vezică o perioadă foarte lungă, în repetate rânduri;
- igiena necorespunzătoare;
- anomalii congenitale la nivelul vezicii urinare;
- litiaza renală.
Există factori de risc specifici femeilor:
- menopauza – predispoziția la cistită apare din cauza modificărilor hormonale (estrogenul), din cauza schimbărilor fizice și ale celor din viața sexuală;
- produse cosmetice – anumite produse pot facilita apariția cistitei, mai ales atunci când nu sunt destinate îngrijirii zonei intime;
- activitatea sexuală – în timpul actului sexual bacteriile ajung cu mai multă ușurință în uretră (este recomandată eliminarea urinei imediat după actul sexual).
- utilizarea diafragmei;
- sarcina – tractul urinar este mai relaxat în perioada sarcinii, iar bacteriile ajung mult mai ușor în tractul urinar.
Cistita în sarcină
Este necesar ca acest subiect să fie tratat aparte, pentru că se întâmplă destul de des ca femeile însărcinate să fie diagnosticate cu cistită. Totuși, diagnosticarea cistitei poate fi dificilă, din cauza nevoii frecvente de a merge la toaletă, simptom specific femeilor însărcinate, dar care nu înseamnă neapărat că e prezentă vreo infecție. Este indicat ca atunci când o femeie bănuiește că are o infecție să meargă la medicul specialist pentru investigații.
În sarcină, urocultura și examenul de urină reprezintă teste uzuale. De ce? Pentru că în perioada sarcinii poate apărea bacteuria asimptomatică – afecțiune în care bacteriile sunt prezente în tractul urinar, dar nu este însoțită de simptome. Lăsată netratată, această afecțiune poate duce la pielonefrită, o complicație a cistitei, în care infecția se extinde la nivelul rinichilor.
Bacteuria asimptomatică poate duce la naștere prematură, dacă nu este administrat tratament. De asemenea, dacă se ajunge la infecția rinichilor, aceasta se poate extinde și la alte organe, ceea ce pune în pericol viața femeii însărcinate și poate avea consecințe asupra fătului.
În timpul sarcinii există mai multe modificări care predispun la cistită:
- tonusul vezicii se modifică, ceea face ca vezica să fie golită complet cu mai mare dificultate decât în mod normal;
- poate apărea refluxul – o cantitate de urină se întoarce către rinichi;
- crește nivelul de progesteron – acest lucru duce la dilatarea ureterelor și apoi, la încetinirea fluxului de urină.
Din motivele enumerate mai sus, urina parcurge traseul complet într-un timp mai lung decât în mod normal. Astfel, bacteriile vor avea mai mult timp pentru multiplicate.
Trebuie spus și că urina este mai acidă în timpul sarcinii și are o cantitate mai mare de glucoză. Din aceste motive, bacteriile se pot dezvolta mai ușor.
Tratament
Un tratament adecvat va fi recomandat pe baza diagnosticului pus de medicul specialist. Se vor indica: analize de urină, o ecografie abdominală, cistoscopie (procedură prin care o cameră este introdusă prin uretră pentru a depista o eventuală inflamație la nivelul tractului urinar).
Pe baza investigațiilor, tratamentul poate include: medicamente antiinflamatoare (pentru dureri), antibiotice și suplimente naturale (pentru eliminarea bacteriilor). De asemenea, sunt recomandate următoarele: consumul ridicat de lichide (3 litri pe zi), odihna și evitarea produselor de igienă care pot produce iritații.
Metode complementare pentru ameliorarea simptomelor
Pentru a atenua simptomele cistitei, pot fi de folos compresele calde, aplicate pe abdomen și în zona lombară, stabilirea unui program fix pentru a merge la toaletă (pentru a controla nevoia frecventă de a urina), evitarea sucurilor acidulate, a citricelor, a mâncărurilor picante și a alcoolului. De asemenea, exercițiile zilnice de stretching sunt utile în reducerea simptomelor cistitei.