Infecția urinară este cauzată de patogeni precum bacterii care pătrund în tractul urinar și pot afecta rinichii, vezica urinară și uretra. Prevalența acestei afecțiuni este crescută în rândul femeilor, astfel, un procent mai mare de 50% dintre femei vor experimenta cel puțin o infecție urinară în decursul vieții, în vreme ce 20-30% se confruntă cu infecții urinare recidivante.
Infecția de tract urinar una dintre cele mai frecvente infecții. Urina nu conține în mod normal bacterii, fiind un produs rezidual al sistemului de filtrare al corpului, respectiv rinichii. Produsele reziduale și apa în exces sunt eliminate din sânge de către rinichi prin urină. În mod normal, aceasta circulă prin sistemul urinar fără să apară vreo contaminare. Cu toate acestea, bacteriile pot pătrunde în sistemul urinar din exteriorul corpului, cauzând probleme precum infecție și inflamație.
În funcție de localizarea sa, infecția urinară poate fi denumită după cum urmează: cistită (infecție la nivelul vezicii urinare), uretrită (infecție la nivelul uretrei), pielonefrită (infecția la nivelul rinichilor). Rareori apare la nivelul ureterelor. Se întâlnește extrem de des la toate categoriile de persoane, în special la femei (1 din 5 femei). Se poate asocia sau poate genera și alte afecțiuni și boli renale.
Cauzele infecțiilor urinare
Multe persoane ajung să se confrunte cu infecții urinare în decursul vieții, marea majoritate (90%) fiind cauzate de bacteria Escherichia coli (E. coli), care se găsește la nivelul sistemului digestiv. Bacteriile Chlamydia și Mycoplasma pot infecta uretra, dar nu și vezica urinară.
Deși orice persoane poate dezvolta această afecțiune, apare mult mai frecvent la femei, deoarece uretra este mai scurtă și mai apropiată de anus, locul unde se întâlnesc bacteriile E.coli. Vârstnicii sunt expuși unui risc crescut de cistită, din cauza faptului că vezica urinară nu se poate goli complet.
Alți factori de risc care pot contribui la apariția infecției urinare: blocaj la nivelul tractului urinar (prostată mărită sau calculi renali), prolaps de vezică urinară, menopauza (scade nivelul de estrogen circulant), folosirea diafragmei sau a spumei spermicide ca metodă de contracepție, anomalie anatomică (diverticuli, cateter), sistem imunitar slăbit (diabet, chimioterapie), intervenție chirurgicală/examinare la nivelul tractului urinar, aport insuficient de lichide, o igienă precară a regiunii genitale. Trebuie menționați în cazul femeilor și sexul, respectiv sarcina, care cresc riscul de apariție a infecției urinare.
Simptomele infecțiilor urinare
Simptomele specifice pot să varieze în funcție de vârstă, sex, prezența unui cateter și regiunea infectată din tractul urinar. Simptomele comune presupun: dorință puternică și frecventă de urinare, urină cu aspect tulbure, cu sânge sau cu miros neplăcut, senzație de arsură/durere la micțiune (disurie), nevoia de a urina mai mult în timpul nopții (nocturie), greață și vărsături, dureri musculare și abdominale. Unele persoane pot ajunge să experimenteze și febră, îngreunând suplimentar diagnosticul. La femei mai apare printre simptome durerea/presiunea pelviană, iar la bărbați durerea rectală. Alte simptome care mai pot fi asociate includ: durere la contact sexual, durere flancară, durere la nivelul penisului, tulburări mentale sau confuzie.
„În cazul pielonefritei acute poate apărea și durere în regiunea superioară a spatelui, precum și în lateralul corpului, febră mare și frisoane, stare pronunțată de oboseală, probleme în concentrare. Această situație reprezintă o urgență medicală, iar pacientul trebuie consultat imediat de un medic specialist”, subliniază dr. Konstantinos Vakalidis, medic specialist urolog. „Și în cazul cistitei poate apărea febră, senzație de presiune și crampe abdominale, precum și durere în regiunea inferioară a spatelui”, atrage atenția medicul.
Diagnosticarea infecției urinare
Diagnosticul de infecție urinară poate fi realizat după examinarea fizică, prezentarea simptomelor de către pacient și testarea unei probe de urină pentru a verifica prezența de leucocite, hematii și bacterii (sumar de urină și urocultură). Este important ca înainte de prelevarea probei de urină pacientul să curețe cu grijă regiunea intimă și să colecteze jetul de mijloc; în acest mod se împiedică pătrunderea bacteriilor din zonă în probă. În cazul infecțiilor recurente, medicul urolog poate recomanda teste diagnostice suplimentare pentru a verifica prezența de anomalii anatomice sau probleme funcționale. Acestea pot include:
- Investigații imagistice – presupun evaluarea tractului urinar cu ajutorul ecografiei, tomografiei și RMN-ului și chiar radiografiilor
- Teste urodinamice – acestea ajută la verificarea modului în care tractul urinar funcționează în sensul depozitării urinei și a excreției acesteia
- Cistoscopie – această investigație permite medicului să vadă în interiorul vezicii urinare și a uretrei cu ajutorul unei camere inserată prin uretră printr-un tub lung și subțire
Tratament
În primul rând, trebuie subliniat faptul că un consum de apă din abundență ajută la eliminarea patogenilor din tractul urinar și reduce riscul viitor de infectare; medicația analgezică poate fi recomandată în scopul ameliorării durerii. Merișoarele reprezintă o plantă pe care mulți medici o recomandă în tratamentul și prevenirea infecțiilor urinare datorită conținutului ridicat de taninuri care previn adeziunea bacteriilor E. coli de mucoasa vezicii urinare.
„Deoarece cauzele principale ale infecțiilor urinare sunt reprezentate de bacterii, implică administrarea de antibiotice, precum nitrofurantoină, sulfamide, amoxicilină, cefalosporine, trimetoprim/sulfametoxazol, doxiciclină, chinolone (precum ciprofloxacină). Tipul de medicație și durata tratamentului va depinde de simptomele și istoricul medical individual. Pentru a elimina complet infecția urinară și a reduce riscul apariției rezistenței la antibiotic este important să se respecte durata întregului tratament, chiar dacă simptomele dispar”, recomandă dr. Konstantinos Vakalidis.
O infecție urinară fără complicații asociate se vindecă în principiu în decurs de 2-3 zile de tratament. O infecție urinară cu complicații apare în cazul unei persoane cu sistem imunitar slăbit de o afecțiune preexistentă, sarcină sau transplant de organ; aceasta presupune o durată prelungită de antibioterapie, de obicei între 7-14 zile.
Pentru a vindeca o infecție urinară este esențial să fie descoperită și remediată cauza exactă; în lipsa tratamentului adecvat, pot apărea leziuni renale. Dacă starea unui pacient este gravă, poate să necesite spitalizare pentru administrarea de lichide și medicație; astfel de situații apar rar și implică vârstnici, persoane bolnave de cancer, scleroză multiplă, diabet, persoane cu probleme la nivelul tractului urinar sau persoane care își revin după o intervenție recentă la nivelul tractului urinar la care poate apărea fie rezistență la antibiotice, fie infecție localizată la nivelul rinichilor.
„În cazul unei infecții recurente (în cazul femeilor) se recomandă fie o doză unică de antibiotic după contactul sexual, o doză zilnică de antibiotic timp de 6 luni, un tratament de 2-3 zile de antibiotic la apariția simptomelor, terapie vaginală cu estrogen dacă se află la menopauză”, concluzionează dr. Vakalidis.
În final, trebuie subliniat că printre complicațiile infecțiilor urinare se numără infecții urinare recurente, leziuni renale permanente, risc crescut de naștere prematură/nașterea unui copil cu greutate mică, strictură uretrală (ca urmare a uretritei recurente la bărbați) și chiar sepsis, o complicație potențial fatală a unei infecții.