„Fabricile vii” de medicamente ar putea trata diabetul și alte boli grave
Cercetătorii de la MIT (Institutul de Tehnologie din Massachusetts, S.U.A.) au identificat o modalitate prin care celule terapeutice vii pot fi încapsulate într-o membrană protectoare care să prevină respingerea de către sistemul imunitar, în timp ce oxigenul și substanțele nutritive pot pătrunde în interior.
Celule transplantate, cu auto-protecție
Aceste celule ar putea produce constant insulină sau alte proteine, imediat ce sunt implantate în corp, dar nu s-ar mai afla în pericolul de a fi respinse de organism. Scopul declarat al specialiștilor implicați în acest proiect este ca definitivarea acestei noi tehnologii să conducă la tratarea din interior a bolilor, fără să mai fie nevoie de administrarea unor medicamente folosite uzual după transplanturi.
În cadrul unui experiment făcut pe șoareci, s-a concluzionat că acest tip de celule încapsulate, rezultate ale ingineriei genetice, au rămas viabile timp de zece săptămâni. Studiul publicat recent arată că printre bolile care ar putea beneficia de acest tip de tratament în viitor se numără diabetul și hemofilia. Astfel, acesta ar putea înlocui cu succes în viitorul apropiat injecțiile și administrarea orală a unor medicamente. În plus, nu ar mai fi nevoie de tratamente cu imunosupresoare.
Importanța biotehnologiei
Pentru a proteja celulele transplantate de atacul sistemului imunitar, cercetătorii le-au plasat în interiorul unei capsule fabricate din polydimethylsiloxan (un tip de elastgomer siliconic) și o membrană specială, poroasă, care permite hrănirea celulei transplantate cu oxigenul și nutrienții prezenți în sânge. Porii membranei externe trebuie suficient de mari pentru a permite schimbul de substanțe, dar suficient de mici încât să nu permită accesul celulelor T ale sistemului imunitar în interior. În caz contrar, acestea ar ataca și ar distruge celula transplantată. În cadrul studiului, au fost testate materiale având pori cu diametrul cuprins între 400 de nanometri și 3 micrometri. Concluzia cercetătorilor a fost că dimensiunea cea mai potrivită este de 800 de nanometri până la 1 micrometru. Până acum, se credea că porii cu diametrul de 1 micrometru ar fi prea mari pentru a stopa respingerea celulară.
