Cercetătorii americani au reușit să obțină date complexe despre activitatea neuronală în zona responsabilă de percepția olfactivă la șoareci, cu ajutorul unui aparat de monitorizare numit SCAPE. Aceștia au reușit să observe reacția celulelor creierului la mirosuri complexe în timp real.
Tehnologia SCAPE, care a fost dezvoltată în rețeaua Institutelor Naționale de Sănătate din SUA, în cadrul programului BRAIN (o inițiativă care susține dezvoltarea de tehnologii inovative avansate), se bazează pe studiul microscopic tridimensional, ultra-rapid, al unei zone mai mari de țesut decât până acum, printr-un procedeu minim invaziv. Microscopul SCAPE a fost realizat în laboratorul prof. dr. Elizabeth M.C. Hillman, profesor de inginerie și radiologie biomedicală și cercetător principal la Institutul Zuckerman, din cadrul Universității Columbia (New York).
Specialiștii implicați în proiect au publicat rezultatele cercetărilor în revista Science. Analiza va contribui la o mai bună înțelegere a proceselor prin care creierul decodifică informațiile pe baza cărora se produc senzațiile, gândurile și acțiunile.
Reacțiile observate la nivelul epiteliului olfactiv se constituie într-un cod care se transmite mai departe către creier. În cadrul unor cercetări anterioare, observarea procesului a fost incompletă, în primul rând pentru că încă nu fusese identificată o metodă care să nu afecteze celulele în timpul procesului de studiu, dar și pentru că zonele care puteau fi observate erau mai reduse. Posibilitatea analizării reacțiilor unui număr mai mare de celule este foarte importantă, prin prisma faptului că poate conduce către concluzii clare cu privire la tiparele funcționale.
Folosind tehnologia SCAPE, echipa de specialiști în biotehnologie a reușit să analizeze simultan și în timp real activitatea a mii de celule și reacțiile acestora la diferite combinații de mirosuri. Față de reacția de răspuns la un singur miros, s-a observat că, atunci când au fost folosiți stimuli complecși (mai multe mirosuri combinate), activitatea la nivelul epiteliului olfactiv a devenit mult mai intensă, evidențiindu-se un sistem mai complex de reacții interactive la nivelul celulelor nervoase.