UE: Noi măsuri pentru a sprijini disponibilitatea medicamentelor utilizate în pandemia de COVID-19

Eropean Medicines Agency

Disponibilitatea continuă a medicamentelor, în special a celor utilizate pentru pacienții cu COVID-19, constituie o îngrijorare majoră pentru Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și pentru partenerii săi din rețeaua europeană de reglementare a medicamentelor, având în vedere urgența medicală reprezentată de pandemie.

Unele state membre UE au semnalat lipsa aprovizionării cu anumite medicamente utilizate pentru pacienții cu COVID-19, iar altele se așteaptă ca astfel de deficiențe să apară foarte curând. Acestea includ medicamente utilizate în unități de terapie intensivă (anestezice, antibiotice și relaxante musculare) și medicamente utilizate fără indicație aprobată pentru COVID-19. Prin urmare, autoritățile UE pun în aplicare măsuri suplimentare pentru atenuarea impactului pandemiei asupra sistemului de aprovizionare cu medicamente.

Astfel, Grupul Executiv al UE, în colaborare cu reprezentanți ai industriei farmaceutice, înființează sistemul i-SPOC, pentru a urmări rapid circuitul de aprovizionare. Cu ajutorul acestui sistem, fiecare companie farmaceutică va raporta direct la EMA deficiențele anticipate sau actuale cu privire la medicamentele utilizate în contextul COVID-19. În paralel, aceste companii vor continua să raporteze deficiențele și către autoritățile naționale competente.

Sursa: https://www.ema.europa.eu/en/news/eu-authorities-agree-new-measures-support-availability-medicines-used-covid-19-pandemic

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH