BOLIDermatologie

Herpes oral și genital

La nivel mondial, aproximativ 60-95% dintre adulți sunt infectați cu herpes oral și/sau genital. Statisticile arată că, dintre aceștia, cei mai mulți au un statut socio-economic scăzut. Ratele sunt mai mari la femei și la persoanele din țările în curs de dezvoltare.

Herpesurile oral și genital sunt forme ale unei singure boli. Afecțiunea este provocată de virusul herpes simplex (HSV).

Herpesul oral (HSV-1) apare de obicei în zona feței, predominant a buzelor.

Herpesul genital (HSV-2) este o infecție care afectează zonele genitale.

Perioada de incubație a virusului este de 2-12 zile.

Cauze

Principala cauză a apariției herpesului oral și/sau genital este transmisia prin contact direct a virusului HSV.

  • Contact sexual
  • Contactul cu saliva sau pielea din zona feței, unde este localizat herpesul
  • Contactul cu pielea sau secrețiile din zona genitală a persoanei infectate
  • Folosirea la comun de ace, seringi etc
  • Transmiterea de la mamă la copil în timpul nașterii

Simptome

Multe persoane rămân asimptomatice după infectarea cu herpes. Neștiind că au această boală, continuă să o transmită altora.

Atunci când există, în cazul herpesului oral simptomele sunt:

  • Senzație de căldură la nivelul buzelor
  • Înțepături sau furnicături la nivelul buzelor
  • Apariția unor umflături apoase de forma unor bubițe care se sparg de câteva ori în decurs de 1-2 săptămâni, formând cruste
  • Febră
  • Gingii inflamate
  • Sângerări la nivelul gingiilor

Simptome herpes genital:

  • Oboseală
  • Febră
  • Dureri musculare
  • Senzație de usturime la urinare
  • Senzație de mâncărime
  • Apariția unor vezicule pline cu lichid incolor în zona organelor genitale sau a rectului
  • Piele înroșită în zona genitală
  • Secreție genitală cu miros neplăcut
  • Umflăturile apoase se sparg și formează cruste care lasă uneori semne pe corp

Riscuri și complicații

Odată contactat, virusul rămâne în organism toată viața. Se poate reactiva periodic, atunci când are condiții prielnice:

  • Stare de oboseală accentuată
  • Sistem imunitar slăbit
  • Contact sexual
  • Traume psihice
  • Intervenții chirurgicale

Din cauza faptului că veziculele se sparg, lăsând leziuni deschise, riscul infectării cu alte boli cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, este foarte mare.

Transmiterea herpesului de la mamă la copil în timpul nașterii poate pune în pericol viața bebelușului.

Infecția se poate răspândi și în alte zone ale corpului.

Abordări terapeutice

Nu există tratament care să elimine virusul din organism. Medicul poate recomanda medicamente care să prevină reapariția periodică a herpesului oral și/sau genital.

Recomandări

Igiena strictă este absolut necesară.

Folosiți prezervativ.

Relațiile monogame sunt de preferat.

Evitați să vă atingeți alte zone ale corpului după ce atingeți zona infectată cu herpes.

Articole recomandate
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli și afecțiuni copiiDermatologieMEDICINA PENTRU COPII

Ce este dermatita de contact, cum se manifestă și cum o poți preveni?

3 Minute
Dermatita este termenul medical pentru inflamația (iritarea) pielii. Dermatita de contact este o reacție alergică sau iritantă care provoacă o…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEDermatologie

Foliculita – cauze, simptome și măsuri de prevenție

4 Minute
O afecțiune comună a pielii, foliculita apare atunci când un folicul de păr se infectează sau se inflamează. Foliculita poate…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEAlergiiDermatologie

Urticaria solară: cauze, simptome, prevenție

2 Minute
Urticaria solară cunoscută și ca alergie la soare este o alergie rară la lumina soarelui care provoacă formarea unei erupții…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *