BOLIDermatologie

HPV – Tratament si preventie

Infecția cu HPV (Human Papilloma Virus) este cea mai răspândită infecție virală cu transmitere sexuală din lume. Afectează cu precădere femeile, dar nici depistarea la bărbați nu înseamnă că nu prezintă riscuri. Conform specialiștilor, HPV cauzează 99,7% dintre cazurile de cancer de col uterin, iar un procent de 80% dintre femei contractează acest virus cel puțin o dată de-a lungul vieții.

Ce este HPV?

Human Papilloma Virus este un virus care cuprinde peste 100 de tipuri, dintre care aproape o treime afectează aparatul genital. Cele mai multe infecții cu HPV nu provoacă simptome și trec de la sine, grație unui sistem imunitar bun. Prin urmare, este foarte probabil să ai virusul, dar să nu știi și nici să nu afli vreodată că l-ai avut. Totuși rămâne un procent semnificativ de femei care pot avea de suferit dacă nu depistează la timp infecția.

Cum se transmite?

Cea mai comună cale de transmitere a virusului este prin contact sexual neprotejat și multă vreme s-a crezut că doar așa se poate transmite infecția. S-a descoperit însă că orice contact cutanat în zona genitală poate duce la infectare. Cu alte cuvinte, nu vorbim numai de contactele sexuale propriu-zise, iar leziuni cauzate de HPV pot apărea, de exemplu, și în zona orofaringeană în urma unui contact oral. De asemenea, este suficient ca zonele genitale ale partenerilor să se atingă pentru ca riscul de contractare a virusului să fie extrem de ridicat. Așadar, prezervativul nu oferă o protecție totală împotriva infectării.

O altă cale de transmitere este de la mamă la copil. Condiloamele (negii) cauzate de HPV și prezente în zona genitală a unei femei însărcinate pot duce le infectarea fătului. Au existat cazuri de copii născuți cu leziuni de acest tip în zona laringelui.

Cum se manifestă?

Există anumite tipuri de HPV care duc la apariția unor condiloame (negi) și alte tipuri care determină apariția de leziuni pre-canceroase ale colului uterin (displazii). Există posibilitatea ca infecția să se manifeste imediat (perioada de incubație pentru condiloame poate fi între o lună și două luni) sau se poate ca virusul să rămână în corp în stare latentă și să producă modificări celulare la nivelul colului sau să ducă la apariția unor condiloame, după mai mulți ani de la contractarea virusului.

Condiloamele sunt benigne și în cazul lor există multiple modalități de tratament local, fără însă ca virusul să fie eliminat. Doar sistemul imunitar îl poate elimina din corp.  În cazul displaziilor de col uterin, încă nu există un tratament specific, iar dacă acestea nu sunt depistate la timp pot duce la cancer de col uterin (se dezvoltă într-un interval de la doi până la zece ani la aproximativ 40% dintre femeile cu HPV). Acest tip de cancer nu este singurul care poate fi dezvoltat din cauza infecției cu HPV. S-au evidențiat și cazuri de cancer vaginal, de anus, de penis sau orofaringian.

Diagnosticul

În cazul condiloamelor (care pot apărea în zona genitală, pe față, pe brațe, pe tălpi, pe gât) medicul poate pune diagnosticul printr-o simplă examinare fizică.

Prezența leziunilor de col se depistează numai prin efectuarea examenului Babeș-Papanicolau. Leziunile de col nu dau simptome, așadar, acestea pot produce în timp modificări celulare importante și chiar cancer. De aceea, vizita la ginecolog pentru examenul Papanicolau este recomandă anual pentru prevenție, odată cu începutul vieții sexuale. Un test Papanicolau care indică modificări celulare nu înseamnă automat prezența virusului HPV (deși este probabil), dar următorul pas, în cazul în care rezultatul relevă modificări la nivel celular, este genotiparea HPV. Aceasta poate indica fie absența virusului din corp, fie prezența, situație în care se va stabili și ce tulpini (tipuri) ale virusului sunt prezente.

Tipurile de HPV sunt clasificate în funcție de riscul oncogen pe care îl prezintă:

  • risc scăzut: 6, 11, 40, 42, 43, 44, 54, 55, 61, 62, 64, 67, 69, 70, 71, 72, 73, 81, 82, 83, 84, IS39, CP6108 → pot determina apariția condiloamelor sau a unor forme ușoare de displazii de col, care nu duc la cancer și care dispar de la sine;
  • risc mediu: 53, 26;
  • risc înalt: 16,18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 66, 68, 73, 82 → pot produce leziuni precanceroase și cancer.

Întrucât studiile în ceea ce privește acest virus sunt în continuă desfășurare, se descoperă frecvent informații noi. De exemplu, tulpina HPV 82 era considerată până în 2018 una cu risc scăzut. Recent a fost, însă, încadrată în zona celor cu risc oncogen ridicat.

Odată ce oamenii de știință au stabilit faptul că HPV este cauza apariției cancerului de col uterin, s-au dezvoltat metode de a identifica mai exact stadiul leziunilor cervicale precanceroase. Testul CINtec Plus este cel care se recomandă în cazul prezenței unor tulpini cu risc înalt pentru identificarea cazurilor în care infecția este persistentă și a produs transformări celulare pre-canceroase. Un rezultat negativ al testului CINtec indică nevoia de supraveghere pe termen lung, pe când un rezultat pozitiv necesită investigații ulterioare suplimentare (colposcopie) și chiar intervenții chirurgicale.

Tratament

Așa cum este menționat și mai sus, în majoritatea cazurilor infecția dispare de la sine.

Un tratament care să elimine virusul complet (să determine oganismul să creeze anticorpi pentru toate tulpinile), încă nu s-a creat. Există, totuși, vaccinul împotriva HPV, recomandat pentru fetițele cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani  (dar pe care îl pot face și femeile până în 40 de ani), vaccin care acoperă 90% dintre tulpinile care pot duce la cancer de col uterin (inclusiv tulpinile 16 și 18, cele mai frecvente).

Unul dintre cele mai importante aspecte în lupta cu HPV este menținerea unei imunități ridicate, întrucât modificările celulare încep pe fondul unui sistem imunitar scăzut. Pentru a întări sistemul imunitar, specialiștii recomandă:

  • alimentație sănătoasă (bogată în Omega 3 și Omega 6, vitamina E, vitamina C etc.);
  • exerciții fizice zilnice;
  • un plan de tratament bazat pe suplimente (vitamine, minerale, echinacea, propolis, probiotice, curcumin);
  • odihnă suficientă (8-9 ore/noapte).
  • eliminarea factorilor de stres

De reținut!

Prezența infecției cu HPV nu înseamnă neapărat că la un moment dat vei dezvolta cancer! Vizitele periodice la ginecolog în vederea stabilirii conduitei ulterioare și demersurile pentru întărirea sistemului imunitar sunt pași important de urmat pentru a scăpa de infecție.

Cea mai importantă este prevenția! Așadar, nu uitați de testul Babeș-Papanicolau efectuat anual sau cu frecvența indicată de medic!

Related posts
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli și afecțiuni copiiDermatologieMEDICINA PENTRU COPII

Ce este dermatita de contact, cum se manifestă și cum o poți preveni?

3 Mins read
Dermatita este termenul medical pentru inflamația (iritarea) pielii. Dermatita de contact este o reacție alergică sau iritantă care provoacă o…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEDermatologie

Foliculita – cauze, simptome și măsuri de prevenție

4 Mins read
O afecțiune comună a pielii, foliculita apare atunci când un folicul de păr se infectează sau se inflamează. Foliculita poate…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEAlergiiDermatologie

Urticaria solară: cauze, simptome, prevenție

2 Mins read
Urticaria solară cunoscută și ca alergie la soare este o alergie rară la lumina soarelui care provoacă formarea unei erupții…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *