AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEImunologie

Vaccinul antigripal. Întrebări frecvente despre vaccinul antigripal 2021

Vaccinul antigripal reprezintă metoda cu cele mai bune rezultate în lupta cu virusurile gripale sezoniere. Vaccinul poate fi făcut de toate categoriile de vârstă, începând cu copiii cu vârsta de minimum șase luni, și este recomandat în special persoanelor aflate în categoriile de risc. Astfel, sunt evitate posibile complicații provocate de gripă.

Vaccinul antigripal determină apariția anticorpilor cu rol de protecție împotriva virusurilor gripale. În fiecare an este produs un nou vaccin antigripal care conține acele tulpini de virusuri studiate și confirmate cu rază foarte mare de circulație.

În primele luni din an, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) transmite recomandările pentru tulpinile de virus gripal pe care producătorii trebuie să le includă în vaccinurile antigripale din următorul sezon. Aici puteți vedea lista tulpinilor stabilite de EMA pentru sezonul gripal 2021-2022!

Când trebuie să mă vaccinez cu vaccinul antigripal?

Este recomandat ca vaccinul antigripal să fie făcut înainte de startul sezonului gripal pentru că un astfel de vaccin are nevoie de peste zece zile pentru a dezvolta anticorpi. Ca recomandare pentru România, vaccinul antigripal ar trebui administrat la începutul lunii octombrie sau noiembrie.

În cazul în care vaccinarea se face prea devreme (ex: din timpul lunilor de vară) există riscul ca protecția anticorpilor să fie mai scăzută la finalul lunilor de iarnă, când sezonul gripal nu va fi încă încheiat. În această etapă, problemele cele mai mari le-ar putea avea persoanele cu vârstă de peste 65 de ani, persoanele care au alte afecțiuni și un istoric medical bogat.

Cât de eficient este vaccinul antigripal?

Prin vaccinare se reușește prevenirea a milioane sau chiar zeci de milioane de îmbolnăviri anuale la nivel mondial. Astfel, scade atât numărul de spitalizări, cât și cel al deceselor. Protecția care se obține în urma administrării vaccinului antigripal este influențată de vârsta persoanei vaccinate, de starea de sănătate din momentul vaccinării și de capacitatea de răspuns a organismului.

Mai pot face gripă dacă m-am vaccinat?

Da. Chiar dacă vaccinul antigripal oferă o protecție ridicată împotriva celor mai periculoase virusuri gripale din sezonul în curs, există cazuri în care poți contacta gripa și dacă ai fost vaccinat. În cazul în care virusurile care circulă în comunitate sunt diferite față de virusurile din vaccin, este posibil ca anticorpii dezvoltați de organism să nu fie eficienți în lupta contra gripei.

Totuși, este dovedit prin studii faptul că persoanele vaccinate fac forme mai ușoare de boală, iar riscul de apariție a complicațiilor este mult mai mic.

Ce reacții adverse poate avea vaccinul antigripal?

Conform statisticilor puse la dispoziție de Organizația Mondială a Sănătății, vaccinurile antigripale sunt printre cele mai de succes și sigure produse medicale existente pe piață. De la apariția acestui tip de vaccin și până în prezent, s-au administrat miliarde de doze la nivel mondial, iar rezultatele sunt îmbucurătoare. Ca orice alt produs medical, vaccinul antigripal poate provoca anumite reacții adverse, dar, de cele mai multe ori, acestea sunt ușoare și vor dispărea după câteva zile.

Printre reacțiile adverse ușoare pot apărea:

  • febră;
  • roșeață sau inflamație în zona în care a fost injectat vaccinul;
  • durere de cap;
  • dureri musculare;
  • greață.

Există și cazuri, puține la număr, în care vaccinul antigripal poate provoca reacții adverse severe precum:

  • probleme respiratorii;
  • tensiune ridicată;
  • ochi umflați;
  • buze umflate și schimbate la culoare;
  • amețeală puternică;
  • leșin;
  • răgușeală și pierderea vocii.

Se pot vaccina antigripal și femeile gravide?

Da. Atât femeile gravide cât și femeile care vor să rămână însărcinate sunt încurajate să se vaccineze antigripal înainte de startul sezonului gripal. Înainte de vaccin, femeile însărcinate trebuie să discute cu medicul specialist pentru a se descoperi posibile alergii (de obicei la ouă).

Beneficiile vaccinului la femeile însărcinate includ:

  • prevenirea complicațiilor în timpul sarcinii – sarcina vine la pachet cu un efort suplimentar pentru organism, în special pentru inimă și plămâni. Astfel, imunitatea ar putea avea de suferit, riscul de contaminare cu virusul gripal fiind destul de ridicat în aceste condiții;
  • anulează potențialele efecte ale gripei în timpul sarcinii – o formă severă de gripă poate provoca avort sau naștere înainte de termen;
  • nou-născuții vor fi protejați în primele luni de viață – cum vaccinul se face doar după împlinirea vârstei de șase luni, bebelușii vor prelua din anticorpii dezvoltați de mamă pe perioada sarcinii și vor fi mai protejați până la administrarea vaccinului.

Ultimele studii au arătat că vaccinarea antigripală prenatală nu crește riscul de autism la copii.

portalmed-articol-viruprotect

 

Ajută vaccinul antigripal și împotriva noului coronavirus?

Nu. Vaccinul antigripal este realizat pentru a combate virusurile gripale care circulă în fiecare sezon și nu poate proteja împotriva virusului SARS-CoV-2.

Totuși, pentru că virusurile gripale și noul coronavirus au simptome asemănătoare, este foarte important să se utilizeze vaccinul antigripal pentru ca persoanele să rămână sănătoase și să nu aglomereze și mai tare sistemul medical. De asemenea, există posibilitatea unei duble infectări, atât cu virus gripal cât și cu coronavirus și, automat, apariția unor complicații. Pentru a le evita, este recomandat vaccinul antigripal, dar și cel pentru COVID-19.

Care virus este mai periculos: cel gripal sau SARS-CoV-2?

Atât virusul gripal cât și noul coronavirus pot provoca complicații severe, inclusiv decesul. Ținând cont de istoricul mult mai bogat al virusurilor gripale, statistic, gripa a afectat mai multe persoane decât COVID-19. Este însă extrem de important de știut că pandemia pe care lumea o traversează în acest moment nu s-a încheiat și lucrurile se pot schimba semnificativ, în funcție de numărul viitor de infectări cu coronavirus.

Conform studiilor realizate de la debutul pandemiei, s-a constatat că noul coronavirus are o rată de deces de șase până la 16 ori mai mare decât gripa sezonieră. Atât în cazul gripei cât și în cel al infectării cu COVID-19, riscul de deces crește odată cu vârsta.

Virusurile gripale și virusul SARS-CoV-2 sunt incluse de Organizația Mondială a Sănătății pe lista celor mai periculoase virusuri existente în lume.

Articole recomandate
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli renale

Vezica hiperactivă: cauze și simptome

2 Minute
Vezica urinară hiperactivă este denumirea unui grup de simptome urinare, nu este o afecțiune. Cel mai adesea, vezica hiperactivă provoacă…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli digestive

Ce este motilitatea gastrointestinală

3 Minute
Motilitate gastrointestinală înseamnă mișcările tractului digestiv care determină tranzitul conținutului în interiorul acestuia. Atunci când mușchii sau nervii din orice…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli endocrine

Ulcerul piciorului diabetic

2 Minute
Ulcerul la nivelul picioarelor este o complicație frecventă a diabetului (ulcer picior diabetic, ulcer diabetic la picior, ulcer varicos) care…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *