Variola este o boală infecțioasă foarte contagioasă care a desfigurat și omorât extraordinar de mulți oameni de-a lungul timpului. Se estimează că numai în secolul XX au murit din cauza variolei între 300 și 500 de milioane de oameni. De asemenea, se crede că 3 din 10 persoane bolnave de variolă mureau, în vreme ce alte 7 rămâneau cu cicatrici, de multe ori grave.
În anul 1967, numărul cazurilor de variolă la nivel mondial a fost de aproximativ 15 milioane de persoane, dintre care cel puțin 2 milioane și-au pierdut viața.
În anul 1977, variola a fost eradicată complet, fiind singura boală contagioasă ai cărei germeni au fost total eliminați din mediul natural.
Nu se cunoaște originea variolei. Se presupune că boala a fost răspândită în lume între secolele VI și XVIII prin comerț între țări, colonizare, cruciade, ocupații ale unor noi teritorii etc.
Una dintre primele încercări de combatere a variolei a fost metoda numită variolare. Oamenii foloseau puroiul sau praful rezultat în urma uscării pustulelor de variolă în întreaga lume. În anumite zone inhalau praful, în altele făceau mici tăieturi în piele, unde introduceau praful sau puroiul. Deși boala nu dispărea, iar simptomele (febră, erupție) erau în continuare prezente, totuși mortalitatea părea să fie mai mică.
Baza vaccinului contra variolei a fost pusă de către un medic britanic, Edward Jenner, care a observat că lăptăresele din sat care aveau contact cu vacile bolnave deveneau imune la variolă sau dezvoltau simptome foarte ușoare.
Medicul Edward Jenner a testat teoria pe fiul grădinarului său, un băiat în vârstă de 9 ani pe nume James Phipps. Doctorul a preluat material dintr-o pustulă de variolă de la lăptăreasa Sarah Nelmes și i l-a inoculat copilului. Vreme de câteva luni, medicul a expus de câteva ori copilul la variolă prin aceeași metodă. James Phipps nu a dezvoltat niciodată variolă.
Au urmat și alte experimente și abia în anul 1801 medicul Edward Jenner a publicat tratatul său medical, numit „La originea inoculării vaccinului”.
A fost nevoie de timp pentru ca vaccinarea la scară largă să fie acceptată și să înlocuiască metoda variolării.
Organizația Mondială a Sănătății a încercat să organizeze o campanie globală de eradicare a variolei, însă nu a putut obține suficiente fonduri și vaccinuri. A lipsit, de asemenea, personalul medical care să ajute.
Un alt program intensificat de eradicare a fost început în anul 1967. De această dată, omenirea era pregătită să lupte. Laboratoare din mai multe țări au produs suficiente vaccinuri de calitate superioară. Acestea erau uscate prin congelare pentru a putea rezista.
Au avut loc campanii de vaccinare în masă. Au fost detectate și urmărite cazurile de contaminare, ceea ce a dus la un mai bun control asupra bolii.
Variola nu a fost niciodată răspândită în Australia.
Din America de Nord a fost eliminată în anul 1952, din Europa în 1953, din America de Sud în 1971, din Asia în 1975 și din Africa în anul 1977, an în care a fost declarată ca fiind eradicată.
