MEDICINA ÎN ANTICHITATE
Egiptul Antic definește perioada situată între anii 3300 și 525 î.Hr, care reprezintă leagănul civilizației egiptene. Unele dintre cele mai vechi mărturii despre îngrijirile medicale datează din aceste timpuri.
Medicina egipteană
Egiptenii antici vedeau rugăciunea ca pe o soluție pentru problemele de sănătate, dar aveau și remedii naturale sau practice, precum folosirea plantelor medicinale. În vreme ce foloseau echipamente medicale empirice, împărtășeau și credința că zeii controlau viața și sănătatea. Medicii considerau că zeii, demonii și spiritele aveau un rol esențial în cauza bolilor; că spiritele rele blochează canalele din corp și acest lucru afectează modul în care corpul funcționează. Astfel, au căutat modalități de deblocare a acestor canale, folosind o combinație de rugăciune și remedii naturale (sau non-spirituale).
Egiptul antic avea o societate structurată, o economie organizată, un sistem de guvernare, o populație stabilă, convenții sociale și legi aplicate în mod corespunzător. Înainte de această organizare, oamenii au trăit, în principal, o viață nomadă. Ca urmare, această stabilitate a permis dezvoltarea societății în întregul ei, aici fiind cuprinse și cunoștințele medicale. Totodată, instrumente precum limbajul scris și matematica le-au permis să conserve și să dezvolte idei, precum și să transmită altora învățăturile lor. Documentația antică a literaturii medicale egiptene este printre cele mai vechi existente în prezent.
Arheologii au găsit o serie de documente scrise care descriu practicile medicale egiptene antice, inclusiv papirusul Ebers. Acesta conține peste 700 de remedii și formule magice care vizează alungarea demonilor responsabili de provocarea bolilor. Au fost scrise cel mai probabil în jurul anului 1500 î.Hr., dar documentul poate conține copii ale unui material original, datând din 3400 î.Hr. Acestea sunt printre cele mai vechi documente medicale existente.
Documentele oferă dovezi ale unor proceduri cvasi-științifice. Se pare că medicii au avut cunoștințe destul de bune despre structura oaselor, despre modul de funcționare al creierului, inimii și ficatului, precum și despre modalitățile de tratament al afecțiunilor mentale, problemelor pielii, problemelor dentare, bolilor de ochi, bolilor intestinale, paraziților. În plus, există dovezi potrivit cărora medicii știau să fixeze înapoi oasele rupte, să trateze arsurile și să trateze chirurgical o tumoare. Egipenii au fost, cel mai probabil, membrii primei culturi care a beneficiat de medici profesioniști.
Conform Enciclopediei de Istorie Antică, medicii trebuia să fie literați, „curați la trup și la spirit.” Deși nu cu o foarte mare acuratețe, unele dintre teoriile și practicile lor sunt asemănătoare cu cele utilizate în prezent.
