MEDICINA ÎN PREISTORIE

Istoria medicinei

Medicina preistorică se referă la soluțiile terapeutice aplicate de oameni înainte să fi învățat să citească și să scrie. În întregul ei, perioada preistorică a acoperit peste 6 milioane de ani. Aceasta începe odată cu apariția lui Australopitecus și se termină cu apariția orașelor și a scrierii.

Deși există numeroase studii de istorie a umanității, încă nu s-a descoperit cu exactitate modul în care se practica medicina în timpurile preistorice. Cu toate acestea, se pot face presupuneri pe baza vestigiilor găsite, dar și ținând cont de modul de viață al unor comunități primitive contemporane. Însă nu greșim deloc dacă afirmăm că oamenii din perioada preistorică credeau într-un efect terapeutic combinat al naturalului și supranaturalului.

Cercetarea medicală

Nimeni nu știe cu exactitate ce cunoșteau popoarele preistorice despre modul în care funcționează corpul uman, dar se pot face unele supoziții pe baza unor dovezi găsite de arheologi. Practicile preistorice de înmormântare, de exemplu, sugerează că oamenii aveau cunoștințe despre structura oaselor. Tot pe baza săpăturilor arheologice au fost descoperite dovezile unor abilități timpurii ale coaserii rănilor și împachetării membrelor fracturate în lut, pentru a le fixa la loc.

Arheologii și antropologii au reușit să identifice o listă a celor mai frecvente boli și afecțiuni preistorice.

  • Osteoartrită, spondiloză și alte afecțiuni ale coloanei vertebrale.
    Mulți oameni, mai ales bărbați, erau nevoiți să ridice și să transporte frecvent și pe distanțe lungi obiecte mari și grele (bolovani, roci, trunchiuri de copaci, animale mari).
  • Infecții și complicații infecțioase
    Preistoricii erau vânători-culegători și se confruntau frecvent cu tăieturi, vânătăi și fracturi osoase. La acel moment, nu existau antibiotice, vaccinuri sau antiseptice, iar oamenii știau prea puțin despre bacterii, virusuri, ciuperci sau alți potențiali agenți patogeni. Drept urmare, infecțiile se puteau agrava cu ușurință, iar bolile contagioase se puteau răspândi rapid, transformându-se în epidemii.
  • Rahitism – există dovezi că rahitismul a fost răspândit în toate comunitățile preistorice, cel mai probabil din cauza nivelului scăzut de vitaminele D și C, cauzat de o alimentație insuficientă sau dezechilibrată.

Speranța de viață

Arheologii care au studiat rămășițele adulților din două epoci preistorice diferite au observat că scheletele persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani sunt mai frecvente decât cele ale indivizilor trecuți de 40 de ani. Acest lucru sugerează că majoritatea oamenilor nu au trăit peste 40 de ani. De asemenea, bărbații trăiau mai mult decât femeile, pentru că erau vânători și aveau acces la pradă înaintea femeilor, traductibil prin șanse mai reduse de malnutriție. Un alt argument în defavoarea duratei medii de viață a femeilor este mortalitatea asociată cu nașterea.

Medicație

Oamenii foloseau, ca tratament în perioada preistorică plante medicinale. Putem specula că multe plante medicinale ar fi fost cele locale, deși supoziția poate fi demontată cu ușurință. Triburile nomade au parcurs distanțe lungi și, astfel, au avut acces la o gamă mai largă de plante și materiale. Se presupune că femeile ar fi preparat și administrat remedii pe bază de plante și tot ele erau responsabile de tratarea bolilor și de menținerea sănătății familiilor lor. Cunoștințele erau transmise de cele mai multe ori din mamă în fiică și din tată în fiu, prin viu grai.

Proceduri și practici

Principalele practici identificate pentru preistorie sunt: geofagia, trepanația și șamanismul.

Geofagia – Această practică se referă la consumul de sol (lutul). Animalele și oamenii au practicat acest obicei de sute de mii de ani. Este posibil ca oamenii să fi copiat comportamentul de la animale, observând cum unele argile aveau efecte vindecătoare atunci când animalele le ingerau.

Trepanația – În timpurile preistorice, trepanația era o procedură aplicată frecvent. Aceasta presupunea tratarea problemelor de sănătate prin găurirea craniului uman. Există dovezi ale perforării cutiei craniene încă din vremea neoliticului, scopul fiind acela de a vindeca bolile sau de a elibera victima de demoni și spirite rele. Individul care suferea intervenția, în cazul în care supraviețuia, păstra segmentul extras drept amuletă protectoare.

Șamanism – Șamanii erau responsabili de sănătatea tribului lor, preparau leacuri pe bază de plante medicinale și rădăcini, efectuau intervenții chirurgicale rudimentare și făceau vrăji și farmece. Șamanii erau cei către care se îndreptau toți membrii tribului pentru sfaturi, atunci când se confruntau cu diverse boli sau vătămări.

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH