Istoria medicinei în Iran este la fel de veche și la fel de bogată ca și civilizația sa. Unele dintre cele mai vechi practici ale medicinei iraniene antice au fost documentate în cartea sfântă Avesta și în alte texte religioase zoroastriene.
Medicina persană
Cele 21 de cărți care alcătuiesc Avesta reprezintă o enciclopedie a științelor: medicină, astronomie, drept, științe sociale, filozofie, cunoștințe generale, logică și biologie. În Avesta, știința și medicina nu fac diferențe de clasă, etnie, naționalitate, rasă, sex sau religie.
De asemenea, din aceste cărți se poate deduce faptul că zoroastrienii au acordat o importanță deosebită igienei personale, sănătății publice și prevenirii bolilor contagioase. Conform textelor menționate, iranienii evitau să polueze cele patru elemente. Ei nu s-ar fi îmbăiat și nici nu ar fi spălat obiecte murdare în apă curgătoare, iar urinarea sau scuiparea în apă era considerată un mare păcat. Materialele mirositoare nu au ar fi fost niciodată aruncate în foc.
Plante medicinale
Persanii locuiau pe teritoriul unui imperiu care se întindea de pe valea Indusului în est până la Marea Egee în vest. Datorită variației climei și vegetației, oamenii s-au familiarizat cu o gamă largă de plante medicinale. Avesta menționează mai multe plante medicinale (inclusiv busuioc, cicoare, violetă dulce și mentă), în timp ce Bundahishn, un alt text religios, citează numele a treizeci de plante medicinale sacre. Textele menționează nu numai diferitele părți ale plantelor (rădăcinile, tulpinile, scoarța, frunzele, fructele și semințele, utilizate pentru tratament), dar indică și planta care constituie remediul pentru fiecare boală în parte. Câteva dintre plantele utilizate în medicina persană sunt:
- Haoma (Ephedra Vulgaris), plantă indigenă din platoul iranian, care conținea o cantitate mare de efedrină, era eficientă în tratamentul bolilor cardiovasculare și respiratorii.
- Usturoiul a fost utilizat pentru a reduce tensiunea arterială, pentru a combate bolile de inimă și pentru a trata infecțiile.
- Virnanţul (Ruta graveolens) era un remediu popular pentru durerile de ureche, calmarea stărilor de agitație și a durerii articulare; de asemenea, putea fi folosit și pentru dezinfectarea casei.
- Bangha, extras din semințele de Cannabis Indica, avea efecte halucinogene și a fost folosit ca anestezic.
- Tămâia a fost utilizată pentru terapia prin inhalare.
Medicii persani considerau că o stare bună de sănătate este rezultatul măsurii „corecte” a elementelor umorului și că boala este produsul excesului sau al deficienței acestora.
Vendidad, o altă scriere religioasă, vorbește despre formele de manifestare ale spiritelor, despre reguli și măsuri de igienă pentru prevenirea bolilor și despre diferite chestiuni morale – toate acestea fiind prezentate sub forma unor discuții între Ahura Mazda și Zarathustra. De asemenea, povestește despre trei practici terapeutice: medicina prin cuțit (chirurgie), medicina prin plante și medicina prin cuvinte divine – cea din urmă, conform textului sacru, fiind cea mai eficientă dintre cele trei.
Un alt reper când vorbim despre moștenirea persană este fondarea instituțiilor medicale. Creditul pentru înființarea instituției spitalicești și a sistemului de îngrijire trebuie acordat persanilor, întrucât aceștia au fondat primul spital didactic din Gundeshapur, unde studenții practicau îngrijirea pacienților sub supravegherea medicilor. Acest institut medical bine organizat era administrat de un director, dispunea de personal medical, farmaciști și alți lucrători, iar pe frontispiciul său era înscris: „Cunoștințele și virtutea sunt superioare sabiei și puterii”. Medicina iraniană, care a combinat tradițiile medicale din Grecia, Egipt, India și China de mai bine de 4000 de ani, a devenit temelia practicilor medicale ale țărilor europene în secolul al XIII-lea.
