Istoria medicinei

Penicilina, descoperită după o vacanță relaxantă. Istoria antibioticului care a revoluționat medicina

La începutul secolului al XX-lea, interacțiunea dintre diferite substanțe chimice și bacterii era mai puțin cunoscută. În 1928, proaspăt întors din vacanță, bacteriologul scoțian Alexander Fleming a observat că pe o plachetă pe care se afla agar (conf. DEX – substanță gelatinoasă extrasă din alge și folosită în medicină) mucegaiul crescut a împiedicat dezvoltarea bacteriilor. Din acel moment, cursul istoriei medicinei moderne avea să fie schimbat. Penicilina descoperită în micul laborator al lui Alexander Fleming avea să redea speranța la viață și să limiteze răspândirea a numeroase boli care, la momentul respectiv, erau considerate letale.

Cum a fost descoperit antibioticul minune

O istorie detaliată referitoare la momentul în care a fost descoperită penicilina oferă Enciclopedia Britannica. Potrivit celebrei publicații, penicilina și efectele sale miraculoase în lupta cu bacteriile ar fi fost descoperite întâmplător de către bacteriologul scoțian Alexander Fleming. Se întâmpla în 1928, când, revenit dintr-o vacanță pe care a petrecut-o împreună cu unul dintre colegii săi, Fleming a contaminat accidental cu mucegai  verde-albăstrui, Penicillinum notatum, o plachetă cu agar. Astfel, el a observat că mucegaiul are capacitatea de a împiedica dezvoltarea bacteriei Staphylococcus aureus.

Omul de știință a izolat respectivul mucegai, l-a crescut într-un mediu fluid și apoi a descoperit că substanța penicilină are capacitatea de a distruge bacteriile comune care pot infecta oamenii. Potrivit Bibliotecii Naționale de Medicină a Instituitului Național de Sănătate Publică, SUA, Alexander Fleming a publicat rezultatele cercetării sale în 1929. Încercările acestuia de a izola și purifica penicilina nu au avut parte de rezultat. Însă, în tot acest timp, Alexander Fleming a trimis mostre din penicilina pe care a descoperit-o tuturor celor interesați să o folosească în studii mai ample, pentru a i se putea dovedi puterea de a lupta împotriva bacteriilor.

Cum a ajuns penicilina să fie produsă în masă

Abia în anul 1930 cercetările bacteriologului Alexander Fleming au fost continuate de către oamenii de știință. Medicul Ernst Chain și superiorul său, biochimistul Howard Florey, au făcut primele încercări de a izola compusul și au testat capacitatea penicilinei de a distruge bacteriile, descrisă de Alexander Fleming în studiul său. Aceștia au reușit să purifice penicilina abia în anul 1939.

Medicamentul obținut a fost testat inițial pe șoareci. Oamenii de știință au injectat opt șoareci cu un anumit tip de streptococ, iar patru dintre animale au fost tratate cu penicilină. Șoarecii care nu au primit penicilină au murit imediat, iar ceilalți au supraviețuit. Doi ani mai târziu, în 1941, a fost posibilă descoperirea formei injectabile a penicilinei. În 1945, oamenii de știință Alexander Fleming, Ernst Chain și Howard Florey au primit Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie pentru descoperirea și izolarea penicilinei.

Folosirea penicilinei

Tehnica prin care penicilina a fost izolată a permis cercetătorilor să descopere și alte medicamente derivate precum: streptomicina, cloramfenicolul, eritromicina sau vancomicina. Astăzi, penicilina se folosește fie sub formă injectabilă (penicilina F), fie sub formă de tablete (penicilina V). Penicilina V este un derivat natural al penicilinei și se folosește împotriva germenilor gram-pozitivi precum bacilul difteriei, gonococul sau pneumococul.

Penicilina este recomandată în tratamentul unor infecții grave precum meningita, pneumonia, amigdalita sau reumatismul articular acut. Administrarea necontrolată a penicilinei a făcut ca unele bacterii să dezvolte rezistență la acest antibiotic. Tocmai de aceea, înainte de începerea tratamentului cu penicilină, este necesară efectuarea unei antibiograme.

Efectele adverse ale penicilinei

Ca orice medicament, penicilina are și efecte adverse. Potrivit prospectului penicilinei, antibioticul poate provoca febră, frisoane, dureri musculare și dureri de cap, mai ales în cazul pacienților diagnosticați cu sifilis. De asemenea, au mai fost raportate și erupții cutanate. Specialiștii interzic utilizarea penicilinei în cazul persoanelor care au alergie la acest medicament. Totodată, penicilina trebuie administrată sub directa supraveghere medicală în cazul femeilor însărcinate sau al persoanelor care suferă de boli renale, hepatice sau cardiace.

Articole recomandate
Istoria medicineiRETROSFATURI MEDICALE

Medicul care a descoperit că spălatul pe mâini salvează vieți

6 Minute
Un medic este ridiculizat pentru că propune spălatul pe mâini în spital Azi spălatul pe mâini este o activitate cu…
Istoria medicinei

File din istoria medicinei: istoria transplantului de organe

2 Minute
Transplantul de organe reprezintă una dintre cele mai revoluționare metode de vindecare a bolilor cronice. În 1954, fără nicio altă…
Disfuncții sexualeIstoria medicinei

File din istoria medicinei: cum a apărut Viagra, celebra pilulă albastră

3 Minute
Viagra este numele comercial al celui mai cunoscut medicament din lume. Are o istorie de peste 30 de ani, iar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.