Ligatura tubară post-partum este sigură și pentru femeile obeze

Femeile cu un index ridicat al masei corporale care au solicitat ligatură tubară imediat post-partum nu au avut un risc mai mare de complicații față de femeile cu o greutate normală, conform unui studiu retrospectiv pe scară largă, efectuat de prof. dr. John J. Byrne și colegii săi de la Universitatea din Texas și publicat în Obstetrics & Gynecology. Aceste informații contrazic concluziile unor studii anterioare, care arătau că indicele de masă corporală mai mare de 40 kg/m2 reprezintă o barieră pentru efectuarea acestei proceduri.

Studiul a inclus 3 670 de femei care au fost supuse intervenției de ligatură tubară post-partum la cerere după nașterea pe cale vaginală în perioada august 2015 – martie 2019 la Spitalul Parkland din Dallas, Texas. Metoda folosită a fost ligaturarea tubară de tip Parkland, o salpingectomie bilaterală parțială efectuată prin incizare infraombilicală de 2-3 centimetri.

 

Sursa: https://www.medscape.com/viewarticle/935264

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH