jocuri și experimente pentru copiiPovești

Stăpânul cadoului

poveste populară japoneză

Demult, demult, aproape de capitala Japoniei, Tokio, trăia un bătrân luptător samurai. Deși avea o vârstă înaintată, acesta nu putea fi învins de niciun adversar. Pentru apărarea adevărului, a dreptății și a binelui, el adunase în jurul său un grup de tineri pe care îi instruia zilnic.

Într-o zi, prin acele locuri s-a întâmplat să treacă un alt luptător, tânăr, orgolios și răutăcios, care ar fi folosit orice metode pentru a dobândi faimă. Auzind el despre existența bătrânului samurai, care încă nu fusese învins și era apreciat de toți cei care îl cunoșteau, s-a decis să îl provoace la luptă. S-a gândit că, astfel, va deveni mult mai faimos și mai temut. Ucenicii samuraiului bătrân l-au sfătuit pe acesta să refuze lupta, pentru că despre luptătorul tânăr se spunea, de asemenea, că este neînvins. Se mai știa și că acesta folosea orice mijloace pentru a-și determina adversarul să facă prima mișcare, iar apoi, cu iuțime, îi aplica acestuia o lovitură mortală.

Bătrânul samurai a acceptat, însă, provocarea și a rămas stabilit ca a doua zi, cei doi să se întâlnească în cea mai mare piață din centrul orașului, pentru a se lupta.

În ziua luptei, tânărul războinic, așa cum făcea cu toți adversarii, a făcut tot posibilul să îl provoace pe bătrân: l-a jignit, l-a scuipat, ba chiar a aruncat și cu pietre în el – pe scurt, a folosit cele mai urâte gesturi și cuvinte pentru a-l determina pe acesta să își piardă cumpătul și să scoată primul sabia. Pentru că luptătorul cel tânăr nu avea, totuși, curajul să scoată primul sabia și să atace după reguli. După ore și ore de insulte și jigniri, văzând că bătrânul samurai își păstrează calmul și nu face nicio mișcare de atac, tânărul, obosit și nemulțumit, a renunțat să îl mai provoace și a părăsit orașul.

Tinerii elevi au fost foarte uimiți, iar unii dintre ei chiar dezamăgiți că profesorul lor nu a ripostat în niciun fel la toate gesturile și cuvintele urâte pe care i le-a adresat tânărul cel necivilizat și lipsit de onoare. Unul dintre ei a îndrăznit să îl întrebe cum de i-a permis celuilalt asemenea manifestări. La fel de calm și liniștit ca întotdeauna, bătrânul samurai i-a răspuns mai întâi printr-o întrebare:

  • Dacă cineva îți oferă un cadou, dar tu nu îl accepți, atunci, cui aparține acel cadou?
  • Celui care a dorit să îl ofere, desigur, răspunse elevul.
  • La fel este și cu orice jignire, răutate, invidie sau gest urât: atâta timp cât ele nu sunt acceptate de cel căruia îi sunt adresate, ele continuă să aparțină celui care le-a adresat, iar acesta rămâne unicul lor purtător.
Articole recomandate
jocuri și experimente pentru copiiPovești

Cu adevărat important

2 Minute
Doi prieteni din copilărie s-au reîntâlnit, după mai mulți ani în care nu se mai văzuseră. Unul dintre ei trăia…
jocuri și experimente pentru copiiPovești

Floarea roșie

2 Minute
Într-o zi, un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut…
jocuri și experimente pentru copiiPovești

Lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi

2 Minute
Se spune că într-o zi, doi îngeri care călătoreau împreună s-au oprit la casa unor oameni bogați, să ceară găzduire…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *