AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEObstetrica și Ginecologie

Rana pe col: factori de risc, simptome si diagnostic

Cervicita sau rana pe col este o afecțiune ginecologică și reprezint o inflamație a colului uterin. Dacă rana pe col nu este tratată, în timp, poate produce complicații. Rana pe col este, de obicei, cauzată de infecția cu o boală cu transmitere sexuală, dar există și alte posibile cauze. Citește articolul și află mai multe informații despre rana pe col:

  • Simptome
  • Cauze
  • Analize și investigații
  • Tratament
  • Măsură de prevenire

Rana pe col: Simptome

În cele mai multe cazuri, rana pe col nu prezintă simptome deoarece colul uterin este prevăzut cu puțini receptori ai durerii. Atunci când ele există, simptomele resimțite de o femeie diagnosticată cu rana pe col, pot include:

  • scurgere vaginală cenușie sau galben deschis
  • sângerări vaginale anormale, cum ar fi cele după raportul sexual sau între menstruații
  • durere în timpul actului sexual
  • urinare dificilă, dureroasă și/sau frecventă
  • dureri pelviene sau abdominale sau, în cazuri rare, febră

De ce apare rana pe col uterin?

Cauzele pentru rana pe col sunt, de cele mai multe ori, infecții cu transmitere sexuală cum ar fi:

  • gonoree
  • chlamydia
  • herpesul genital
  • trichomoniasis

Există, de asemenea o legătură între rana pe col și virusul HPV, în sensul că prezența acestui virus poate favoriza apariția de rană pe col. În cazul în care pacienta nu este testată pozitiv, alte posibile cauze care provoacă rana pe col sunt următoarele:

  • alergii la substanțele chimice din spermicide sau la latexul din prezervative; dușurile vaginale
  • iritarea sau rănirea provocată de tampoane, sau de la dispozitive contraceptive cum ar fi diafragma
  • dezechilibrul bacterian
  • dezechilibrul hormonal, în cazul unui nivel scăzut de estrogen sau al unui nivel ridicat de progesteron
  • cancerul de col uterin sau tratamentul împotriva cancerului

Diagnostic rana pe col

Dacă medicul suspectează o rană pe col, este posibil să facă un examen pelvian, pentru a observa mai bine colul uterin. De asemenea, mediocul poate face o tamponare a colului pentru a colecta fluidele și pentru a vedea cât de ușor sângerează colul.

Pentru stabilirea diagnosticului, medicul va pune întrebări despre istoricul sexual al pacientei, printre acestea se pot număra:

  • numărul de parteneri sexuali din trecut
  • dacă pacienta a făcut sex fără prezervativ
  • tipul de contracepție folosit

Analize și investigații

În ciuda faptului că este o afecțiune foarte răspândită, rana de col uterin nu poate fi diagnosticată decât în urma unui examen pelvian complet, analizând istoricul medical al pacientei și printr-un test Papanicolau. De asemenea, dacă medicul specialist suspectează o posibilă infecție, va efectua analizele specifice pentru identificarea acesteia.

Tratament pentru rana de col uterin

Dacă pacienta nu suferă de o infecție cu transmitere sexuală, este posibil să nu fie necesar niciun tratament. În cazul suspiciunii cu o infecție, prioritatea este tratarea infecției pentru a împiedica răspândirea acesteia în trompele uterine sau uter.

În funcție de organismul care provoacă infecția, medicul poate prescrie:

  • antibiotice
  • medicamente antifungice
  • medicamente antivirale

De asemenea, medicul poate recomanda și tratarea partenerului pentru a se asigura că infecția a fost tratată. Este important să urmați recomandările medicului specialist și să nu încercați tratamente, dacă acestea nu au fost recomandare de către medic.

Cauterizare

Cauterizarea este o procedură foarte rar folosită și la care medicii apelează doar în cazuri rare, ca de exemplu pentru rana pe col veche, care nu a răspuns la tratament sau nu s-a cicatrizat. Motivul din care medicii preferă să nu apeleze la cauterizare este pentru că, deși colul se va reface pentru o vreme, cauza poate persista și leziunile pot să apară din nou. De aceea este foarte importantă identificarea corectă a cauzei și urmarea tratamentului.

Rana pe col: măsuri de prevenire

Puteți reduce riscul de apariție al unei răni pe col prin câteva măsuri simple și eficiente:

  • cereți partenerului să folosească întotdeauna prezervativul
  • limitați numărul de parteneri sexuali
  • nu faceți sex cu un partener care are răni genitale sau secreții peniene
  • dacă urmați un tratament pentru o boală cu transmitere sexuală, întrebați medicul dacă trebuie să fie tratat și partenerul
  • alegeți cu grijă produsele de igienă feminină, pentru că acestea pot provoca iritații ale vaginului și colului uterin
  • dacă aveți diabet, încercați să mențineți un bun control al  glicemiei

Surse:
https://www.webmd.com/
https://www.mayoclinic.org/
https://www.medicalnewstoday.com/

Articole recomandate
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli renale

Vezica hiperactivă: cauze și simptome

2 Minute
Vezica urinară hiperactivă este denumirea unui grup de simptome urinare, nu este o afecțiune. Cel mai adesea, vezica hiperactivă provoacă…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli digestive

Ce este motilitatea gastrointestinală

3 Minute
Motilitate gastrointestinală înseamnă mișcările tractului digestiv care determină tranzitul conținutului în interiorul acestuia. Atunci când mușchii sau nervii din orice…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli endocrine

Ulcerul piciorului diabetic

2 Minute
Ulcerul la nivelul picioarelor este o complicație frecventă a diabetului (ulcer picior diabetic, ulcer diabetic la picior, ulcer varicos) care…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *