La nivel mondial, în ultimii 25 de ani s-a constatat o creștere alarmantă a incidenței cancerului hepatic. Această boală reprezintă a patra cauză de deces dintre cancere, după cancerul pulmonar, colorectal și de stomac. Statisticile arată că incidența cancerului hepatic a crescut cu peste 100% în țările europene, în timp ce vârsta pacienților a scăzut cu o treime.
Cancerul hepatic primar, cunoscut și sub numele de cancer la ficat, este cancerul care se dezvoltă la nivelul ficatului. Acesta apare atunci când în țesutul ficatului se dezvoltă o tumoră malignă. Cancerul hepatic primar este diferit de cancerele care formează metastaze la nivelul ficatului.
Cauze
Cauzele apariției cancerului hepatic nu sunt pe deplin cunoscute, însă există câțiva factori care pot duce la apariția acestei boli:
- factorii genetici;
- infecția cronică cu virusul hepatitei B;
- infecția cronică cu virusul hepatitei C;
- ciroza hepatică;
- consumul excesiv de alcool;
- fumatul;
- aflatoxinele;
- utilizarea de steroizi;
- obezitate;
- diabet;
- colangită sclerozantă primară;
- imunitate scăzută.
Simptome:
- scădere inexplicabilă în greutate;
- pierderea poftei de mâncare;
- senzație de sațietate după doar câteva înghițituri de mâncare;
- prurit;
- greață;
- vărsături;
- dureri și/sau inflamații la nivelului cavității abdominale;
- ficat mărit care poate fi simțit în partea dreaptă, sub coaste;
- splină mărită (poate fi simțită în partea stângă, sub coaste);
- abdomen umflat;
- icter (îngălbenirea ochilor și a pielii);
- vânătăi anormale;
- sângerări.
Riscuri și complicații
Cancerul hepatic apare mai des la persoanele trecute de 60 de ani. De asemenea, bărbații sunt mai predispuși la cancer hepatic decât femeile.
Cu cât cancerul este descoperit mai devreme, cu atât tratamentul ar putea să fie mai eficace, iar șansele de supraviețuire mai mari. Cancerul hepatic este relativ rar comparativ cu alte tipuri de cancere, însă este foarte sever.
Abordări terapeutice
Diagnosticarea cancerului hepatic se face după anumite proceduri standard.
De asemenea, tratamentul acestei boli se stabilește în funcție de rezultatele testelor, de gravitatea bolii, de starea de sănătate a pacientului.
Dacă aveți simptomele de mai sus, mergeți de urgență la medic.
Recomandări
Este mult mai ușor să previi decât să vindeci, iar această zicală se potrivește foarte bine în cazul cancerului hepatic. Acesta poate fi prevenit în cele mai multe dintre cazuri. Adoptarea unui stil de viață sănătos este cel mai important pas:
- alimentație sănătoasă;
- mișcare;
- evitarea alcoolului;
- renunțarea la fumat;
- evitarea infecțiilor hepatice;
- menținerea unei greutăți optime;
- tratarea infecțiilor cu hepatita B;
- evitarea folosirii la comun a obiectelor intime și a acelor;
- sexul protejat;
- evitarea saloanelor de tatuat neautorizate.