Rata de incidență a persoanelor dependente de droguri se află în continuă creștere, în special în rândul tinerilor, iar contextul pandemic a agravat această situație. Printre factorii favorizanți, mediul joacă cel mai mare rol, iar soluțiile terapeutice sunt adaptate în funcție de particularitățile individuale.
Dependența de droguri
Aceste concept presupune utilizarea unor substanțe ilegale, precum: steroizi anabolizanți, cocaină, heroină, marijuana, ecstasy (MDMA), metamfetamine, dar și utilizarea de medicamente care se eliberează cu rețetă medicală, inclusiv opioide, Adderall (medicament pentru ADHD) sau benzodiazepine (presupune administrarea acestora într-un mod diferit decât cel recomandat de medic – fie o doză mai mare decât cea recomandată, fie administrarea în mod diferit decât ar trebui, fi folosirea medicamentului în alt scop decât în mod normal).
Drogurile sunt deosebit de periculoase pentru tineri, deoarece creierele lor se află în creștere și dezvoltare până la 25 de ani. Utilizarea drogurilor în perioada tinereții poate influența procesele de dezvoltare care au loc la nivelul creierului, putând să afecteze procesul de luare a deciziilor și predispunându-i la diverse acțiuni riscante. În plus, cu cât vârsta la care se începe consumul drogurilor este mai fragedă, cu atât cresc șansele ca tinerii să continue să le folosească și să devină dependenți de acestea. De asemenea, utilizarea drogurilor în perioada tinereții poate contribui la dezvoltarea unor probleme de sănătate la maturitate, precum boală cardiacă, hipertensiune și tulburări de somn.
Trebuie menționat și un risc extrem de important la care cei se expun cei care folosesc droguri, respectiv acela de a contacta o boală de tip hepatită sau HIV, iar pe plan social aceștia ajung deseori să se confrunte cu diverse accidentări, implicări în acțiuni cu caracter infracțional, abandon școlar și chiar suicid.
Cele mai des consumate substanțe de către tineri sunt: alcoolul, tutunul și marijuana. Iată și motivele pentru care aceștia ajung să folosească droguri:
- pentru a se integra – vor să fie acceptați de colegii sau de prietenii care folosesc droguri;
- pentru a scăpa de stres sau pentru a se simți bine – mulți tineri suferă de depresie, anxietate, tulburări de stres și durere cronică;
- deoarece au un acces facil la droguri;
- nu dețin un bun control asupra impulsurilor;
- sunt predispuși genetic la abuz de droguri;
- doresc să găsească un echilibru între responsabilități;
- doresc să își trateze problemele mentale sau emoționale;
- doresc să își îmbunătățească performanțele academice sau sportive – tinerii pot să apeleze la diverse substanțe stimulante pentru a obține rezultate mai bune pe plan academic sau sportiv;
- doresc să își exploreze curiozitatea – tinerii sunt înclinați spre a încerca noi experiențe, pe care le pot considera provocatoare;
- substanțele respective le sunt accesibile.
Factori favorizanți pentru dependența de droguri și semnele care indică dependența
Sunt cunoscuți o serie de factori care cresc riscul ca o persoană să ajungă dependentă de droguri, respectiv:
- Evenimente stresante de viață la o vârstă fragedă (abuz fizic sau sexual, diverse tipuri de traume);
- Genetică;
- Istoric familial în utilizarea de droguri;
- Încurajarea acestui comportament;
- Slabă monitorizare din partea părinților;
- Respingerea orientării sexuale sau a identității de gen de către familie;
- Expunerea prenatală la alcool sau la alte droguri;
- Lipsa supravegherii sau monitorizării parentale;
- Colegi sau prieteni care utilizează droguri;
- Rezultate academice reduse;
- Probleme de sănătate mentală.
Semnele care indică utilizarea drogurilor de către un tânăr sunt:
- Schimbarea frecventă a prietenilor;
- Pierderea interesului în lucrurile care îi făceau plăcere;
- O perioadă lungă de timp petrecută în singurătate;
- Neglijarea propriei persoane (renunțarea la igiena personală, la schimbarea hainelor etc.);
- O stare de tristețe și oboseală profundă;
- Mâncatul în exces sau mai puțin decât de obicei;
- O stare de hiperexcitabilitate (vorbit rapid, nivel energetic ridicat, vorbit lucruri fără sens);
- O stare de dispoziție extrem de proastă și schimbătoare;
- Ratarea unor evenimente importante;
- Probleme pe plan academic, dar și în plan personal/familial;
- Mințit și furat;
- Probleme cu memoria;
- Concentrarea, lipsa coordonării, vorbit neclar.
Soluții terapeutice pentru dependența de droguri
Pentru multe persoane care se confruntă cu dependența de droguri, cel mai dificil pas către recuperare este acela de a recunoaște că au o problemă și de a decide să facă o schimbare. Este perfect normal să apară sentimente de incertitudine, în special dacă persoana respectivă urmează un tratament pentru o afecțiune medicală. Pentru ca abstinența să aibă efect, trebuie abordate următoarele aspecte: modul în care este gestionat stresul, persoanele care au acces în viața personală, modul de petrecere al timpului liber, perspectiva asupra propriei persoane, medicamentele care sunt administrate.
Nu există un tratament care să fie potrivit pentru toți, acestea variind în funcție de necesități. Iată care s-au demonstrat în practică drept cele mai eficiente:
- Detoxifierea – atunci când este asistată medical, corpul va putea elimina substanțele adictive într-un mediu sigur (uneori sevrajul este însoțit de simptome fizice potențial fatale).
- Terapia cognitiv-comportamentală – un instrument terapeutic important, care poate fi utilizat pentru o gamă largă de dependențe; aceasta ajută nu doar la recunoașterea tiparelor comportamentale nesănătoase, dar și la identificarea factorilor declanșatori și dezvoltarea abilităților de coping.
- Terapia rațional-emotivă și comportamentală – ajută la recunoașterea gândurilor negative și oferă soluții pentru a combate sentimentele de auto-înfrângere.
- Managementul contingențelor – stimulează comportamentul pozitiv prin recompense tangibile. Acest tip de terapie s-a demonstrat extrem de eficace în combaterea recidivei.
- Facilitarea în 12 pași – este o formă de terapie de grup care include recunoaștererea că dependența poate avea mai multe consecințe, ce pot fi sociale, emoționale, spirituale și fizice.
- Tratament medicamentos – medicația poate juca un rol important în procesul de recuperare când este combinată cu terapii comportamentale. Anumite medicamente pot îmbunătăți poftele, starea de dispoziție și pot reduce comportamentele adictive.
Pentru un proces de recuperare solid și definitiv este nevoie de timp, motivație și sprijin, dar cea mai importantă este dorința de a face o schimbare, de a depăși dependența și de a redobândi controlul asupra propriei vieți.