Clipitul: Există multe acțiuni indispensabile pentru care „îi mulțumim” creierului că știe să le efectueze singur, fără să aibă nevoie de o comandă conștientă. De la mers la dusul lingurii la gură, de la respirat la clipit, toate sunt acțiuni care ar face ca viețile noastre să arate cu totul altfel, dacă ar trebui gândite pas cu pas. Dacă un om clipește de peste o mie de ori într-o oră, e evident de ce inteligența cu care e dotat creierul „ne salvează” de multă muncă. Clipitul reprezintă o curiozitate din mai multe puncte de vedere.
Oamenii clipesc în medie la fiecare 2-3 secunde, de 20-25 de ori pe minut, de aproape 29 000 de ori într-o zi, de peste nouă milioane de ori într-un an și calculele pot merge mai departe, până la a constata că, însumat, un om efectuează această acțiune, în medie, timp de cinci ani din viață. Dealtfel, e demonstrat științific: clipim mai des decât am avea nevoie.
Clipitul. Totuși, de ce o facem?
Clipitul spontan are scopuri precise: de a lubrifia globul ocular și de a curăța ochiul, grație secrețiilor lacrimale pe care le împrăștie pe toată suprafața sa exterioară. De asemenea, clipim pentru a ne proteja ochii de praf, de obiecte străine, de lumină puternică sau de substanțe iritante.
Dincolo de aceste aspecte, s-a constatat că atunci când suntem într-o discuție, atunci când suntem nervoși sau când ne confruntăm cu o durere fizică, tindem să clipim mai des. Practic, acest lucru se întâmplă în momentele în care avem o activitate cerebrală ridicată.
Unul dintre ultimele studii realizate arată că oamenii clipesc și pentru a-i oferi creierului o clipă de repaus. Un grup de cercetători din Japonia au indicat că, după ce un om clipește, activitatea sa cerebrală crește. Dacă ne gândim la modul în care acționăm atunci când obosim în timpul unei sarcini pe care o avem de îndeplinit, ne dăm seama că obișnuim să închidem ochii, să ducem mâna către ei pentru câteva clipe, pentru a o lua apoi de la capăt, mai concentrați la ceea ce avem de făcut.
Sunt și situații când, din contră, clipim mai rar: atunci când citim (așteptăm până la finalul frazei pentru a clipi), atunci când simțim un posibil pericol (tot corpul intră în alertă).
Clipitul excesiv
Există și noțiunea de „clipit excesiv”, care poate indica o afecțiune a ochiului. Acest fenomen apare atunci când clipitul spontan e stimulat în exces de ceva anume.
Astfel, pot exista iritații la suprafața ochiului cauzate de:
→ fum, polen, praf;
→ fenomenul de „ochi uscați”;
→ o zgârietură pe suprafața exterioară a ochiului;
→ o inflamație a irisului sau a pleoapei.
De asemenea, clipitul excesiv mai poate apărea atunci când ochii sunt obosiți (din cauza unei surse de lumină fie prea puternică, fie prea joasă), când există probleme de vedere (miopie, hipermetropie, prezbiție, strabism), când există o problemă de sănătate de ordin psihic (ex: anxietate).
Avem ochii închiși în 10% din timpul în care suntem treji, dar nu conștientizăm
Studiile au demonstrat că am fost proiectați cu niște creiere atât de inteligente, încât momentele de întuneric produse de clipit nu sunt sesizate. În timpul clipitului, pentru o zecime de secundă (atât cât durează închiderea și redeschiderea pleoapelor), încetează activitatea unor părți din creier însărcinate cu observarea schimbărilor din jur. În acest mod, percepem o acțiune continuă în jurul nostru.
Știați că…
- recordul mondial de „neclipit” este de 57 minute și 24 de secunde?
- nou-născuții clipesc foarte puțin, de două-trei ori pe minut? Pe măsură ce sistemul nervos se dezvoltă, începem să clipim tot mai mult;
- femeile clipesc, în medie, mai mult decât bărbații?
- încercarea repetată de a nu clipi pentru perioade lungi de timp poate afecta ochiul într-un mod iremediabil? Daunele pot fi atât de grave, încât pot duce la orbire.
