Știați că

Culoarea limbii „vorbește” despre starea de sănătate

Limba este un organ muscular cu rol esențial în vorbire și, de asemenea, este organul cu ajutorul căruia simțim gusturile. Este implicată și în procesul de deglutiție și în procesul de masticație. Dincolo de toate acestea, în funcție de culoarea pe care o are, limba poate fi și un indicator pentru diverse afecțiuni.

O limbă care indică un organism sănătos trebuie să fie uniformă, să nu aibă crăpături, iar culoarea ei să fie roșie-roz, cu protuberanțe (papilele gustative). Atunci când ceva nu este în regulă în corp, acest lucru poate fi semnalat prin colorarea limbii în mod diferit.

Roșu cazurile simple sunt cele în care limba roșie indică un deficit de vitamina B sau de acid folic. Ar putea fi însă un simptom al scarlatinei, care apare cu precădere la copii sau al bolii Kawasaki, întâlnită tot la copiii mici și care necesită o vizită urgentă la medic. În plus, atunci când pe limbă apar pete roșii cu margini albe poate fi semnul afecțiunii numite limbă geografică”. Motivele apariției nu sunt cunoscute, dar nu este o afecțiune gravă. Poate să dispară de la sine și creează doar disconfort și sensibilitate la anumite alimente.

Galben această culoare se întâlnește extrem de rar. Poate fi un semn al psoriazisului sau al icterului. De asemenea, poate apărea în cazul fumătorilor sau al celor care mestecă tutun.

Albastru o astfel de culoare a limbii reprezintă o urgență medicală, pentru că poate indica un nivel extrem de scăzut al nivelului oxigenului în sânge. Acest lucru poate fi atribuit unei probleme pulmonare sau unei boli renale.

Violet circulația proastă a sângelui și problemele cardiace pot transforma în violet culoarea limbii. De asemenea, poate fi un stadiu în transformarea către culoarea albastră, prezentată mai sus. Există și cazuri mai simple, atunci când poate indica un deficit de vitamina B2.

Gri un strat gros de această culoare poate fi asociat unei boli digestive, ulcerului peptic  sau dermatitei atopice (se știe că un strat subțire de culoare albă, care poate fi ușor înlăturat, este ceva normal).

Alb   apare mai ales sub formă de pete care își măresc dimensiunea și pot avea diverse semnificații: de la simple afte bucale, la candidoză bucală sau infecții fungice. Mai mult, poate fi semn de leucopachie (în acest caz pe suprafața limbii apar niște linii albe), o afecțiune întâlnită mai ales la fumători. În unele cazuri, poate deveni canceroasă.

Maro limba devine brună mai ales din cauza alimentelor și a băuturilor consumate și apare în special în cazul celor care fumează mult, semnalând o problemă pulmonară.

Neagră limba păroasă neagră” este o afecțiune care apare atunci când papilele gustative își măresc dimensiunea și acumulează bacterii. Nu este o situație gravă și este cauzată mai ales de o igienă orală proastă. Această afecțiune poate apărea și în cazul persoanelor diabetice.

Pentru a preveni situații nedorite în care un simptom al unei afecțiuni incipiente se transformă în ceva mai grav, este recomandată examinarea limbii dimineața, înainte sau după spălatul dinților. Este de dorit și o curățare a limbii cu un dispozitiv special, astfel se curăță bacteriile acumulate pe limbă și eventualele resturi alimentare.

De reținut este faptul că o culoare modificată nu reprezintă automat o problemă gravă. Trebuie consultat însă medicul specialist în momentul în care apar modificări care depășesc două săptămâni (cu excepția cazurilor prezentate mai sus, când situația impune o vizită urgentă).

Știați că…?

  • pe limba, în gâtul, și pe cerul gurii fiecăruia există în jur de 9 000 de papile gustative?
  • limba este cel mai puternic organ voluntar la omului?
  • limba  este activă și în timpul somnului, facilitând împingerea salivei către gât?
Related posts
Știați căŞTIRI MEDICALE

Doar 10 minute de mers pe jos zilnic ar putea ajuta adulții în vârstă să trăiască mai mult, arată un studiu

2 Mins read
Îmbătrânirea este asociată cu un risc crescut de afecțiuni cronice și cu un declin al capacităților fizice și cognitive  În…
LIFE STYLERETROSFATURI MEDICALEȘtiați că

Aloe vera: 9 beneficii pentru sănătate

3 Mins read
Aloe vera este o plantă suculentă cunoscută pentru proprietățile sale benefice atât asupra sănătății cât și în domeniul cosmetic. Este…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEDermatologieSFATURI MEDICALEȘtiați că

Mâncărimile de picioare pot ascunde boli grave? Află care sunt acestea.

3 Mins read
Suferi de mâncărimi de picioare? Uneori mâncărimile sunt atât de intense încât devin insuportabile? În următorul articol vei descoperi mai…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *