ŞTIRI MEDICALE

Educația superioară și competențele lingvistice pot contribui la inversarea declinului cognitiv

Demența este un sindrom care afectează grav gândirea, comunicarea, memoria și alte funcții cognitive. Contrar opiniei populare, tulburările cognitive ușoare nu duc întotdeauna la demență.

De fapt, o cercetare realizată pe o perioadă lungă de timp, leagă nivelurile ridicate de educație cu scăderi ale tulburărilor cognitive ușoare. Acest studiu a constatat, de asemenea, că abilitățile lingvistice avansate pot ajuta la păstrarea funcției cognitive la persoanele în vârstă.

Rezultatele sugerează că persoanele cu studii superioare ar putea avea de două ori mai multe șanse să se recupereze în urma deficienței cognitive ușoare.*

*Deficiența cognitivă ușoară este o deteriorare ușoară a memoriei sau a gândirii unei persoane, care nu afectează capacitatea acesteia de a trăi independent și de a îndeplini majoritatea sarcinilor. O persoană cu deficiență cognitivă ușoară sau cei apropiați pot observa unele schimbări în modul în care gândesc sau își amintesc lucrurile.

„Chiar și după luarea în considerare a vârstei și a geneticii – factori de risc stabiliți pentru demență – am constatat că un nivel mai ridicat de educație a mai mult decât dublat șansele ca persoanele cu tulburări cognitive ușoare să revină la o cogniție normală în loc să progreseze spre demență.” 

(Suzanne Tyas, Ph.D., profesor la Școala de Științe ale Sănătății Publice de la Universitatea din Waterloo, autorul principal al studiului).

Mai multe despre studiul în discuție aici.

Sursa: medicalnewstoday . com

Articole recomandate
CORONAVIRUSŞTIRI MEDICALE

OMS: În curând, Covid-19 nu va fi mai periculos decât o gripă sezonieră. Va fi doar un virus care nu perturbă societatea

1 Minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat recent că în curând COVID-19 va fi comparabil cu pericolul gripei sezoniere. ”Mă bucur…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Studiu. Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a dezvolta o boală cardiovasculară

1 Minute
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a dezvolta o boală cardiovasculară, arată un nou studiu publicat recent…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Antioxidanţii din hibiscus pot contribui la combaterea obezităţii, arată un nou studiu

1 Minute
Un nou studiu coordonat de Royal Melbourne Institute of Technology (RMIT) arată că antioxidanţii din hibiscus au anumite proprietăţi anti-obezitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *