ŞTIRI MEDICALE

INSP: 30% din afecţiunile diareice şi 20% din infecţiile respiratorii pot fi prevenite prin igienizarea consecventă a mâinilor

Măsurile eficiente de prevenire și control al infecțiilor, inclusiv igiena mâinilor, previn 70% din infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM), contribuind la reducerea impactului medical și economic al acestora, explică reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) cu prilejul Zilei Mondiale a Igienei Mâinilor, marcată anual la data de 5 ani și care promovează, la nivel global, importanța igienei mâinilor.

Potrivit INSP, aproximativ 30% din afecţiunile diareice şi 20% din infecţiile respiratorii pot fi prevenite prin igienizarea consecventă a mâinilor.

Ziua Mondială a Igienei Mâinilor (Save Lives: Clean Your Hands) – iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) lansată în 2009 – este marcată în fiecare an la data de 5 mai.

Practicarea igienei mâinilor în unitățile sanitare protejează deopotrivă pacienții și personalul medico-sanitar. Simplul gest al spălării mâinilor poate să prevină răspândirea germenilor, inclusiv a celor rezistenți la antibiotice, mâna murdară reprezentând principala cale de transmitere a infecțiilor în unitățile sanitare.

În acest an, Ziua Mondială a Igienei Mâinilor (“Save Lives: Clean Your Hands”) are ca temă îmbunătățirea acțiunilor de prevenție a infecțiilor și a rezistenței la antimicrobiene și construirea unei culturi a siguranței și calității îngrijiriilor medicale, în care igiena mâinilor este prioritară.

Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, personalul medico-sanitar ar trebui să practice spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de 40-60 secunde sau să practice dezinfecția igienică a mâinilor cu substanțe hidro-alcoolice timp de 20-30 secunde.

INSP: Igiena mâinilor poate preveni 70% din infecțiile asociate asistenței medicale

Măsurile eficiente de prevenire și control al infecțiilor, inclusiv igiena mâinilor, previn 70% din infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM), contribuind la reducerea impactului medical și economic al acestora.

„Această zi reprezintă o oportunitate de a încuraja colaborarea între populația generală, profesioniștii din domeniul medical și organizații în vederea atingerii obiectivului comun de a minimiza riscul de infecții asociate asistenței medicale și de dezvoltare a rezistenței antimicrobiene”, se mai arată în informarea transmisă de INSP cu ocazia Zilei Mondiale a Igienei Mâinilor.

Sursa: insp.gov.ro

Articole recomandate
ŞTIRI MEDICALE

OMS avertizează: Folosirea îndulcitorilor pentru a slăbi reprezintă un pericol pentru sănătate

2 Minute
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea îndulcitorilor fără zahăr (NSS) pentru pierderea…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Consumul de broccoli poate reduce alergiile cutanate, arată un studiu realizat în Franța

2 Minute
Consumul de broccoli sau varză ar limita severitatea alergiilor pielii, arată un studiu recent realizat de Institutul Naţional pentru Sănătate…
ŞTIRI MEDICALE

Ministerul Sănătății anunță că vor fi compensate şi vaccinuri pentru adulţi

3 Minute
Ministerul Sănătăţii face demersuri pentru compensarea unor produse vaccinale în cazul adulţilor, a anunțat recent secretarul de stat în Minister,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *