S.U.A.: Cazurile de COVID-19 la copii s-au dublat în ultima lună

Potrivit unui raport oficial al autorităților medicale americane, în zonele cu transmitere comunitară rapidă, numărul copiilor infectați a cresut cu peste 90%. Dr. Sally Goza, președintele Academiei Americane de Pediatrie (AAP), a făcut un nou apel către populație pentru purtarea măștii, păstrarea distanței sociale și a igienei stricte a mâinilor. Raportul întocmit de AAP împreună cu Asociația Spitalelor pentru Copii a adunat datele colectate din 49 de state, New York City, Districtul Columbia, Puerto Rico și Guam. Numărul de infecții a crescut cu 179 990 de cazuri între 9 iulie și 6 august, ajungând la 380 174. Procentul la copii a ajuns la aproape 10% din numărul total de infectări, față de 2% în luna aprilie a acestui an. Situația este îngrijorătoare din această perspectivă în întreaga lume, mai ales în proximitatea începerii unui noi an școlar, care va crește riscul de transmitere în rândul copiilor și nu numai.

 

Sursa: https://www.medscape.com/viewarticle/935565

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH