Brazilia confirmă decesul unui voluntar înrolat în studiul clinic al vaccinului dezvoltat de Oxford și AstraZeneca

 

Agenția Națională de Supraveghere a Sănătății din Brazilia (ANVISA) a anunțat că investighează datele primite despre decesul unui voluntar înrolat în studiul clinic al vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Universitatea Oxford și de compania farmaceutică AstraZeneca. Într-un e-mail trimis către Medscape Medical News, agenția declară că a fost informată oficial despre deces în data de 19 octombrie.

Un articol publicat în ziarul brazilian O Globo afirmă că pacientul care a murit era un medic în vârstă de 28 de ani, care a lucrat în prima linie, combătând COVID-19 în trei spitale din Rio de Janeiro. El ar fi murit joia trecută, din cauza complicațiilor generate de COVID-19. Încă nu se știe dacă voluntarul a primit vaccinul sau placebo în cadrul studiului clinic.

 

Sursa: https://www.medscape.com/viewarticle/939534

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH