Vaccinul produs de AstraZeneca ar putea fi disponibil din ianuarie

Vaccinul dezvoltat în colaborare de Universitatea Oxford și AstraZeneca ar putea fi disponibil în aproximativ două luni.

Pascal Soriot, directorul executiv al companiei farmaceutice, a declarat recent că, dacă rezultatele studiilor de fază 3, aflate în derulare, vor fi promițătoare, producția va fi crescută și va fi solicitată aprobarea de urgență de la autoritățile medicale de reglementare.

„Vom fi gata să furnizăm sute de milioane de doze de vaccin în întreaga lume, începând din ianuarie”, a spus Pascal Soriot, citat de postul de televiziune CBS News.

Marea Britanie a anunțat deja revizuirea accelerată a vaccinului.

Comitetul EMA pentru Medicamente de Uz Uman (CHMPa început prima revizuire continuă a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în luna octombrie. O a doua revizuire continuă a datelor privind un vaccin pentru COVID-19 este aceea a produsului cunoscut sub numele de BNT162b2, dezvoltat de BioNTech în colaborare cu Pfizer.

 

Sursa: https://www.cbsnews.com/news/covid-vaccine-astrazeneca-ceo-says-december-january/?intcid=CNM-00-10abd1h

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH