Organizația Mondială a Sănătății a declarat în data de 11 Martie 2020 pandemie COVID-19. Împotriva COVID-19 nu există la momentul actual vaccin sau medicație cu indicație aprobată.
Comitetul pentru medicamente umane al EMA a publicat o declarație prin care a solicitat unirea forțelor comunităților științifice în vederea desfășurării unor studii mari. EMA consideră că este nevoie de includerea tuturor țărilor UE in aceste studii. Desfășurarea unor studii multi- centrice, cu mai multe brațe de studiu, controlat aleatorii, pot generara dovezi concludente.
CHMP a discutat despre focarul în curs de desfășurare și subliniază nevoia critică de date solide pentru a determina care medicamente de investigație sau cu potențial efect terapeutic ar fi sigure și eficiente pentru tratamentul COVID-19.
În prezent, agenția este în discuții cu diferite părți interesate care pot sprijini în continuare desfășurarea de studii clinice COVID-19 în toată Europa. EMA este gata să sprijine dezvoltatorii de medicamente cu toate instrumentele de reglementare disponibile pentru a avansa și a accelera dezvoltarea de măsuri eficiente de combatere și de a preveni răspândirea COVID-19.
Răspunsul rapid la COVID-19 este prioritatea numărul unu al EMA.
Dezvoltatorii potențialelor terapii sau vaccinuri împotriva COVID-19 sunt încurajați să contacteze agenția cât mai curând posibil. Se pot trimite informații despre cercetarea propusă la adresa de e-mail 2019-ncov@ema.europa.eu.