ŞTIRI MEDICALE

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” angajează medici pentru UPU

 

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” angajează pentru perioada stării de alertă, fără concurs, patru medici pentru Unitatea de Primiri Urgențe.

Astfel, potrivit anunțului, unitatea medicală are vacante două posturi de medici primari (specialitatea pediatrie), un post de medic specialist și unul de medic primar (specialitatea medicină de urgență). Depunerea dosarelor a început în data de 4 noiembrie, data limită fiind 6 noiembrie, iar selecția va avea loc în data de 9 noiembrie.

„Încadrarea se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În situația în care se depun mai multe dosare pentru un singur post, iar după selecția dosarelor sunt admiși mai mulți candidați, se organizează probă de interviu în data de 10.11.2020 ”, se arată în anunțul de angajare.

 

Sursa: https://spitalulgrigorealexandrescu.ro/runos/angajare-perioada-determinata-medic-primar-medic-specialist-upu/

Articole recomandate
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Consumul alimentelor bogate în magneziu duce la o mai bună sănătate a creierului, susțin cercetătorii din Australia

2 Minute
Consumul de alimente ce sunt bogate în magneziu poate contribui la o mai bună sănătate cerebrală pe parcursul vieții, arată…
CORONAVIRUSŞTIRI MEDICALE

OMS: În curând, Covid-19 nu va fi mai periculos decât o gripă sezonieră. Va fi doar un virus care nu perturbă societatea

1 Minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat recent că în curând COVID-19 va fi comparabil cu pericolul gripei sezoniere. ”Mă bucur…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Studiu. Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a dezvolta o boală cardiovasculară

1 Minute
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a dezvolta o boală cardiovasculară, arată un nou studiu publicat recent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *