Boli cardiovasculare

Sindromul prevaricos și sindromul postflebitic

Sindromul prevaricos se manifestă prin simptome specifice venelor varicoase și apare în cazul persoanelor care stau în picioare perioade lungi de timp, în vreme ce sindromul postflebitic apare în urma unei tromboze venoase profunde. Ambele afecțiuni sunt caracterizate prin dureri și senzație de greutate la nivelul picioarelor, necesitând tratament compresiv.

Sindromul prevaricos

Sindromul prevaricos se caracterizează printr-o simptomatologie asociată venelor varicoase. Simptomele sunt cu siguranță deranjante, pacientul acuzând dureri puternice:

  • În gambă;
  • Oboseala picioarelor;
  • Durere în timpul nopții;
  • Umflarea picioarelor;
  • Uneori mâncărime la nivelul pielii.

Unii pacienți prezintă vene de tip telangiectazic la suprafața pielii și se pot confrunta cu episoade minore de tromboflebită. Acești pacienți nu sunt potriviți pentru formele uzuale de terapie a venelor varicoase, respectiv intervenție chirurgicală sau scleroterapie injectabilă, dar pot beneficia de o ușoară ameliorare prin măsuri suportive precum ciorapi compresivi. Acest sindrom este deosebit de comun în rândul persoanelor care trebuie să stea în picioare perioade lungi de timp precum:

  • Asistente medicale;
  • Fizioterapeuți;
  • Profesori etc.

Cercetări despre sindromul prevaricos

Un studiu recent (Cloarec et al.) a definit un sindrom prevaricos cuprinzând faze intermediare între un sistem venos normal și o boală varicoasă evidentă. Investigarea atentă pentru reflux venos în rândul pacienților simptomatici, dar aparent sănătoși, a relevat:

  • O tipotonicitate incipientă a peretelui venos;
  • Reactivitate venoasă alterată;
  • Hiperdistensibilitate;
  • Îngroșarea peretelui venos.

Subiecții dintr-o categorie de risc au necesitat screening de rutină și intervenție profilactică pentru a împiedica evoluția către o boală evidentă, declanșată de factorii de risc extravenoși coexistenți.

Un studiu subsecvent, proiectul italian Acireale, a descoperit un sindrom prevaricos (istoric familial, complianță venoasă modificată) la numai 22,6% din populația investigată; acesta a fost absent la 15,9% din subiecții simptomatici, pe care autorii i-au clasificat ca având boală venoasă hipotonică. Ei au concluzionat că această variantă hipotonică de boală venoasă funcțională are șanse puține să reprezinte o faza prodromică de boală varicoasă, cum ar fi sindrom prevaricos, deoarece cercetarea de 10 a demonstrat o evoluție pentru a dezvălui boala doar în incompetența valvulară, excluzând grupul care a implicat venele varicoase. Aceste rezultate au fost în concordanță cu cele prezentate de Cloarec et al., care nu au identificat nicio evoluție spre boala varicoasă evidentă la 75% din populația simptomatică.

În plus față de sindromul prevaricos, aceste studii au identificat un grup de pacienți cu simptome de insuficiență venoasă cronică (edem periferic, picioare grele, dureroase, neliniștite), însă fără factori de risc specifici, fără evidența vreunui reflux venos și fără evoluție către boala varicoasă.

Sindromul postflebitic

Sindromul postflebitic sau posttrombotic este o insuficiență venoasă cronică simptomatică care apare după o tromboză venoasă profundă la nivelul piciorului, putând să se manifeste în decurs de câteva săptămâni sau luni după acesta. Sindromul postflebitic se referă la simptomele insuficienței venoase cronice, care se dezvoltă după tromboza venoasă profundă (mai des întâlnită la persoane peste 65 de ani) și reprezintă o complicație comună, împovărătoare și costisitoare. În prezent, termenul „posttrombotic” a ajuns să îl înlocuiască pe cel „postflebitic”. O combinație de reflux venos datorată unei incompentențe valvulare și hipertensiunea venoasă datorată obstrucției trombotice se consideră a sta la baza patofiziologiei sindromului postflebitic.

Ce se întâmplă, de fapt? Venele sunt vase de sânge care transportă sângele cu puțin oxigen și cu reziduuri înapoi la inimă. Arterele sunt vase de sânge care transportă sângele bogat în oxigen și nutrienți către corp. Tromboza venoasă profundă este un cheag de sânge care se formează într-o venă profundă din interiorul corpului. În majoritatea cazurilor, acest cheag de sânge apare în interiorul uneia dintre venele profunde din coapsă sau gambă. Venele din picioare conțin mici valve care direcționează sângele înapoi către inimă, însă o tromboză venoasă profundă poate leza una sau mai multe vase, ceea ce conduce la slăbirea sau permeabilizarea lor. Când se întâmplă acest lucru, sângele începe să se acumuleze în picioare.

Există o serie de afecțiuni care cresc riscul de a dezvolta tromboză venoasă profundă, precum:

  • O intervenție chirurgicală recentă – scade mobilitatea și crește inflamația din corp, ceea ce poate conduce la coagularea sângelui.
  • Afecțiuni medicale care limitează mobilitatea, cum ar fi o accidentare sau un infarct.
  • Perioade lungi de călătorie, care limitează mobilitatea.
  • Leziuni la nivelul unei vene profunde.
  • Boli ale sângelui care cresc gradul de coagulare.
  • Sarcină.
  • Tratament pentru cancer.

Iată și factorii care pot crește riscul de sindrom post-trombotic:

  • Supraponderabilitatea;
  • O boală venoasă profundă;
  • O tromboză deasupra genunchiului;
  • Un episod anterior de tromboză venoasă profundă;
  • O presiune crescută la nivelul venelor din picioarelor;
  • Neadministrarea de anticoagulante după tromboză venoasă profundă.

Simptomele sindromului postflebitic

În unele cazuri, acest sindrom cauzează doar câteva simptome ușoare, însă uneori poate determina simptome severe, la nivelul aceluiași picior care a suferit tromboză venoasă profundă și pot include:

  • Senzație de greutate în picior;
  • Prurit/furnicături/crampe în picior;
  • Durere de picior care se agravează când stați în picioare și care se ameliorează când ridicați piciorul sau vă odihniți;
  • Mărirea venelor din picior;
  • Umflarea piciorului;
  • Înnegrirea sau înroșirea pielii piciorului.

Diagnostic și tratament pentru sindromul postflebitic

Medicul va solicita istoricul medical, inclusiv dacă a existat în trecut o tromboză venoasă profundă, va efectua o examinare fizică și poate recomanda suplimentar o ecografie sau teste de sânge. Există și scorul Villalta, care ajută la evaluarea sindromului posttrombotic.

Compresia reprezintă principalul tratament recomandat: aceasta ajută la creșterea fluxului sanguin venos și la reducerea simptomelor. Există ciorapi compresivi în acest sens, care se poartă pe durata zilei, precum și un dispozitiv care face compresie pneumatică intermitentă asupra venelor piciorului. De asemenea, este importantă îngrijirea corectă a pielii, medicul putând recomanda produse pentru lubrifiere și creme cu oxid de zic sau cu steroizi; ulcerațiile piciorului (o complicație importantă asociată afecțiunii) necesită tratament special, posibil chiar antibiotic sau operație pentru a exciza țesutul lezat. Uneori se impune intervenția chirurgicală pentru a îndepărta un blocaj de la nivelul unei vene importante sau pentru a repara valvele din venele picioarelor.

Related posts
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli cardiovasculare

Varice esofagiene: riscuri, cauze și tratament

2 Mins read
Varicele sunt venele mărite sau umflate. Esofagul este tubul care leagă gâtul de stomac. Atunci când venele mărite sau inflamate…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli cardiovasculareHematologie

Anevrism toracic aortic – Ce este? Semne și simptome

3 Mins read
Aorta este cea mai mare arteră din corp și este vasul de sânge care transportă sângele bogat în oxigen de…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli cardiovasculare

Insuficiența aortică – simptome, cauze și diagnostic

4 Mins read
Insuficiența valvei aortice, sau insuficiența aortică este o afecțiune care apare atunci când valva aortică este deteriorată. Insuficiența aortică este…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *