Unele vaccinuri anti-COVID-19 ar putea fi administrate și la copii, în al treilea trimestru al anului 2021, ținând cont de faptul că datele preliminare din lumea reală indică puține evenimente adverse.
În timp ce administrarea globală a vaccinurilor pentru adulți continuă în mod accelerat, cu peste 359 de milioane de doze de vaccinuri împotriva SARS-CoV-2 administrate până în data de 15 martie, liderii din domeniul sănătății și cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra copiilor.
În Israel, unde au fost administrate 106 doze de vaccin pentru fiecare 100 de adulți, Ministerul Sănătății a recomandat recent vaccinarea copiilor mai mari, considerați vulnerabili în fața virusului, suferind de anumite afecțiuni (printre care fibroza chistică).
Aproximativ 600 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani au primit vaccinul Pfizer, iar rezultatele timpurii nu au indicat efecte secundare grave.
Liderul grupului de lucru pentru vaccinuri din Israel, Boaz Lev, a declarat: „Nu am văzut efecte secundare majore și chiar și cele minore sunt destul de rare. Acest lucru este încurajator”.
Deși aceste vaccinări efectuate la copii în Israel nu au făcut parte dintr-un studiu clinic, în prezent sunt în curs de desfășurare studii clinice pentru a testa vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca la copii.
Pfizer a înscris peste 2 000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani într-un studiu care a fost anunțat în octombrie. De asemenea, se așteaptă să fie demarat un al doilea studiu la copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Directorul executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla, a declarat pentru Reuters în martie că se așteaptă ca adolescenții mai tineri să fie eligibili pentru vaccinarea împotriva coronavirusului în toamnă, iar copiii din școala primară până la sfârșitul anului.
În decembrie, Moderna a anunțat că își va testa vaccinul pe 3 000 de tineri cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, dintre care jumătate vor primi două doze de vaccin la un interval de patru săptămâni, în timp ce jumătate vor primi un placebo.
Cel mai recent anunț a fost făcut marți, 16 martie: Moderna derulează un nou studiu clinic (KidCOVE) de fază II-III, în care a înrolat câteva mii de copii din S.U.A. și Canada, cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 12 ani.
Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din S.U.A., a declarat că elevii de liceu din întreaga țară ar trebui să poată primi un vaccin în toamnă. S.U.A. a autorizat până acum administrarea vaccinurilor produse de Pfizer, Moderna, și Johnson & Johnson.
Grupul de cercetare de la Oxford își testează vaccinul și la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani, într-un studiu finanțat de Institutul Național pentru Cercetări în Sănătate și AstraZeneca. Studiul de faza II, care a început în februarie, va înscrie 300 de voluntari. Cel mult 240 dintre acești participanți vor primi vaccinul anti-COVID-19, în timp ce restul vor primi un vaccin de control împotriva meningitei, acesta fiind utilizat deoarece se așteaptă să producă reacții similare, cum ar fi durerea la locul injectării.