Studiile au dovedit faptul că dismenoreea afectează aproximativ 25-50% dintre femei, într-o mare proporție persoane cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani. Dismenoreea apare mult mai des la persoanele care au fost abuzate sexual. Sondajele arată că dismenoreea este una dintre principalele cauze pentru care fetele lipsesc de la școală și femeile de la serviciu.
Dismenoreea este termenul medical folosit pentru durerile menstruale. Durerile menstruale sunt crampe care pot să apară în partea inferioară a abdomenului și/sau în partea de jos a spatelui. Există două tipuri de dureri menstruale.
Dismenoreea primară – aceasta este cauzată de contracțiile normale ale uterului în perioada menstruală. Apare în special la fetele tinere, după primul an de la prima menstruație. De cele mai multe ori, aceasta scade în intensitate după vârsta de 25-30 de ani sau după prima naștere.
Dismenoreea secundară – aceasta apare în general la femeile trecute de 30 de ani și indică de obicei o infecție sau o altă problemă de sănătate la nivelul aparatului reproducător feminin.
Cauze
În dismenoreea primară, cauzele sunt clare: contracțiile uterului.
În dismenoreea secundară, cauzele pot fi:
- infecții la nivelul aparatului reproducător, în special boala inflamatorie pelviană
- adenomioză
- endometrioză
- stenoză cervicală
- chist ovarian
- sarcină extrauterină
- fibrom uterin.
Simptome
Dismenoree primară:
- dureri în partea inferioară a abdomenului
- dureri de spate
- dureri la nivelul sânilor
- dureri de cap
- senzație de greață
- vărsături
- diaree
- senzație de oboseală.
Dismenoree secundară:
- dureri în partea de jos a abdomenului, de obicei de durată mai lungă decât cele normale în dismenoreea primară
- dureri în timpul actului sexual
- sângerări în timpul actului sexual sau imediat după
- scurgeri vaginale urât mirositoare
- nevoia de a urina frecvent
- senzație de balonare
- diaree
- febră
- senzație de oboseală extremă
- menstruație cu durată mai lungă de șapte zile.
Riscuri și complicații Dismenoree
Dismenoreea primară nu implică riscuri.
Dismenoreea secundară poate provoca infertilitate sau sarcină extrauterină.
Abordări terapeutice
Pentru dismenoreea primară, medicul poate recomanda medicamente antiinflamatoare.
Când există suspiciuni că dismenoreea este de tip secundar, medicul recomandă investigații suplimentare pentru a descoperi cauza și a găsi tratamentul potrivit.
Recomandări
Dacă aveți unele dintre simptomele care indică dismenoree secundară, mergeți de urgență la medic.