Sfatul pediatrului

Imunitatea copiilor și importanța ei

Imunitatea copiilor se află într-o continuă formare, până în jurul vârstei de 12 ani. Acesta se dezvoltă treptat, pe măsura integrării în comunitate, prin contact direct, dar nu este deloc de neglijat nici importanța imunizării prin vaccinare. Aceasta este recomandată a se face încă din primele zile de viață ale copilului. Calendarul național de vaccinare în România este disponibil online.

Importanța alăptării la sân pentru imunitatea copiilor

Specialiștii recomandă alăptarea nou-născuților cel puțin până la vârsta de 6 luni, pentru că în laptele matern, alături de nutrienții esențiali, se regăsește și o doză de anticorpi care fortifică organismul copilului.

Alimentația sănătoasă

Începând cu diversificarea alimentației, care se face treptat, trecând de la laptele matern sau formulă prin combinația cu cereale și până la piureuri de fructe și legume, iaurt sau brânzică preparate în casă, trebuie să ținem cont de acoperirea necesarului zilnic. Acesta este diferit, în funcție de etapele de creștere ale copilului. Este foarte important să urmați sfaturile medicului pediatru în această perioadă. Specialistul va face inclusiv recomandări cu privire la alimentație, în funcție de ritmul de creștere și dezvoltare a celui mic. Astfel, măsurătorile și cântăririle constante, calculul indicelui corporal și istoricul medical vor fi corelate astfel încât copilul să se poată dezvolta armonios și să nu dezvolte afecțiuni carențiale.

Formarea obiceiurilor

Copilul nu va solicita lucruri pe care nu le cunoaște. Obiceiurile alimentare sănătoase se formează de la vârste fragede și trebuie susținute constant. Păstrați un orar fix al meselor și gustărilor de peste zi și încercați, pe cât posibil, ca acestea să conțină ingrediente naturale. Obișnuiți-i să consume fructe, sucuri de fructe și legume și deserturi făcute casă, în loc de dulciuri din comerț. Nu exagerați, totuși, cu dulcele. Ieșirile în aer liber, plimbările în parc, alergarea, jocurile de mișcare sunt, de asemenea, importante pentru menținerea sănătății și dezvoltarea imunității.

Imunizarea prin vaccinare

Imunizarea prin vaccinare se face gratuit, în România, pentru o gamă largă de boli. Alte vaccinuri sunt disponibile contra cost, acestea fiind opționale.

Suplimentele cu vitamine și minerale

În perioadele de creștere și de suprasolicitare, ca și în sezonul rece sau în perioade cu epidemii, suplimentele alimentare pot fi de folos pentru păstrarea echilibrului sistemului imunitar. Aveți grijă să alegeți întotdeauna produse certificate și sigure pentru consum.

Related posts
MEDICINA PENTRU COPIISfatul pediatrului

8 mituri despre alăptare: adevărat sau fals?

3 Mins read
Este important să deosebim informațiile adevărate de simplele mituri populare, mai ales în ceea ce privește sănătatea. Alăptarea joacă un…
MEDICINA PENTRU COPIISfatul pediatrului

Fimoza – ce este, care sunt cele mai frecvente complicații și cum se tratează?

4 Mins read
Fimoza fiziologică este o condiție normală care apare la bebelușii de sex masculin și nu necesită tratament decât după vârsta…
MEDICINA PENTRU COPIISfatul pediatrului

Școala în pandemie. Sfaturi pentru părinți

2 Mins read
După aproape un an de școală online, instituțiile de învățământ din România s-au redeschis parțial în luna februarie, în funcție…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *