Un bărbat britanic și-a pierdut auzul 6 luni mai târziu de la infecția cu COVID-19, potrivit unui studiu de caz publicat în BMJ. Autorii spun că pierderea temporară a auzului și tinitusul au mai fost observate la pacienții cu COVID și gripă, dar nu s-a ajuns până la pierderea definitivă a acestui simț.
Prima mențiune a pierderii auzului potențial legate de COVID-19 a fost în luna aprilie și doar patru articole despre pierderea senzorială și neurală au fost publicate de atunci pe această temă.
Pacientul britanic, în vârstă de 45 de ani, suferea de astm, dar, de altfel, a avut o stare bună de sănătate înainte de COVID și nu a avut antecedente patologice la nivelul urechii. A fost internat la 10 zile după primele simptome, iar ulterior a fost intubat timp de 30 de zile. Bărbatul a prezentat embolie pulmonară, pneumonie asociată cu aparatul de ventilație, hipertensiune pulmonară și anemie. În timp ce se afla în spital, pacientul a primit remdesivir, steroizi administrați intravenos și plasmă convalescentă. Nu i s-au administrat medicamente ototoxice.