Anticorpii anti-COVID-19 se formează în prima lună de la infectare și persistă minimum 4 luni

PortalMed Logo

 

Un studiu publicat marți, citat de Agerpres, arată că majoritatea persoanelor care se infectează cu COVID-19 dezvoltă anticorpi în prima lună de la contractarea virusului. Cercetarea a fost efectuată de Institutul Naţional pentru Sănătate şi Asistenţă Socială (THL) din Finlanda,  în colaborare cu oraşul Helsinki. Studiul a confirmat că 63 din cele 64 de pacienți pozitivi au dezvoltat anticorpi în prima lună de la infectare, dar au identificat anticorpi la alte 17 persoane care au avut rezultate negative la testul PCR.

Potrivit THL, cantitatea de anticorpi la persoanele infectate a scăzut pe perioada monitorizării, dar la patru luni de la infectare aproape toţi subiecţii aveau încă anticorpi.

„Rezultatele în urma studiului THL confirmă dovezile conform cărora anticorpii produşi după o infecţie naturală şi imunitatea potenţială ar dura cel puţin patru luni”, a declarat Merit Melin, cercetătoare la THL şi conducătoarea studiului, citată într-un comunicat.

Deocamdată, nu se știe cu certitudine ce tip de imunitate oferă protecție împotriva unei noi infecţii cu COVID-19, dar specialiștii consideră că este cea furnizată de anticorpii neutralizanţi.

Nici cât timp persistă în organism anticorpii specifici împotriva SARS-CoV-2 nu este clar, deoarece investigațiile efectuate până în prezent prezintă rezultate foarte diferite.

 

Sursa: https://www.agerpres.ro/mondorama/2020/10/13/coronavirus-imunitatea-potentiala-contra-covid-19-ar-dura-cel-putin-patru-luni-studiu–590122

Adaugă un comentariu

START TYPING AND PRESS ENTER TO SEARCH