Aproximativ 43.000 de doze de vaccin AstraZeneca din șapte loturi au ieșit, recent, din perioada de valabilitate. Astfel, autoritățile române au luat decizia de a le carantina și a nu le introduce în procesul de distrugere, deoarece așteaptă date suplimentare în ceea ce privește perioada de stabilitate.
„Dacă în perioada următoare producătorul ne pune la dispoziție date care să certifice o stabilitate pe termen lung sau mai lungă de 6 luni, informații care să fie autorizate de Agenția de Reglementare Europeană, de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), este foarte posibil să avem această prelungire a termenului de valabilitate. Tocmai de aceea, am preferat să carantinăm dozele, ci să nu le distrugem. Ca atare, toate dozele au fost retrase sau sunt în procedură de retragere din centrele de vaccinare și carantinate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, președinte al Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).
Până în prezent, România a recepționat aproximativ 3,4 milioane de doze de vaccin de la compania AstraZeneca.