În perioada următoare, vor exista echipe mobile care să asigure procesul de vaccinare în fiecare dintre cele 2.862 de comune din întreaga țară. „Vom derula o serie de activități în această săptămână și vom face un plan de acțiune care va fi comunicat fiecărui județ cu un desfășurător, astfel încât să existe zilnic echipe mobile în localități. Sunt județe la acest moment care au o rată bună de parcurgere (70%-80%) a localităților cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare, iar altele cu numai 10%-15%”, a declarat Valeriu Gheorghiță, președinte al Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV). Această inițiativă face parte din conceptul „Orașul vaccinează satul”.
De asemenea, fiecare centru de vaccinare fix va avea ca obiectiv asigurarea de echipe mobile în fiecare localitate arondată. Conform oficialului român, este important ca, într-o perioadă de circa o lună – o lună și jumătate, să se realizeze trecerea prin fiecare comună, mai ales din cauza perspectivei unui nou val de îmbolnăviri din toamnă, ca urmare a variantei Delta (indiene) a SARS-CoV-2.