BOLIObstetrica și Ginecologie

Chisturile ovariene și sindromul ovarelor polichistice

Chisturile ovariene: Studiile arată că majoritatea femeilor aflate la vârsta reproducerii dezvoltă chisturi ovariene aproape în fiecare lună, însă multe dintre acestea sunt de mărime mică și dispar de la sine în șase luni. Chisturile mari apar la aproximativ 8% dintre femei înainte de menopauză și la 16% după menopauză. 

Chisturile ovariene sunt săculeți plini cu lichid care se dezvoltă la nivelul ovarelor. Majoritatea acestor chisturi nu reprezintă un pericol pentru sănătatea femeii. Mai puțin de 10% dintre chisturile ovariene au formă malignă. 

Sindromul ovarelor polichistice apare atunci când se dezvoltă simultan mai multe microchisturi la nivelul ovarelor. 

Cauze

Cauzele exacte ale apariției chisturilor ovariene și a sindromului ovarelor polichistice nu sunt cunoscute. Există factori care pot influența apariția chisturilor ovariene:

  • Pubertate precoce
  • Ciclul menstrual
  • Dereglări hormonale
  • Sarcină
  • Infecții pelviene
  • Endometrioză

Factori care pot influența apariția sindromului ovarelor polichistice:

  • Insulină în exces
  • Factori ereditari
  • Obezitate 
  • Dezechilibre hormonale
  • Nivel ridicat de testosteron

Simptome chisturi ovariene

Majoritatea chisturilor ovariene nu dau simptome. Atunci când chisturile sunt mari, pot provoca simptome precum:

  • Senzație de greață
  • Vărsături 
  • Senzație de presiune în abdomen
  • Creștere în greutate
  • Dureri abdominale
  • Dureri în timpul actului sexual
  • Ciclu menstrual neregulat
  • Sângerări abundente în timpul ciclului menstrual

În cazul sindromului ovarelor polichistice, simptomele pot fi:

  • Cicluri menstruale neregulate
  • Creșterea părului facial
  • Creșterea părului în exces pe corp
  • Acnee
  • Obezitate
  • Infertilitate 

Riscuri și complicații chisturi ovariene

Chisturile ovariene care se rup pot provoca sângerări abundente, dureri severe sau sângerări interne. 

Sindromul ovarelor polichistice poate duce la infertilitate, avort spontan, diabet, steatoză hepatică non-alcoolică, cancer endometrial. 

Abordări terapeutice

Tratamentul chisturilor ovariene depinde de mulți factori: vârstă, stare de sănătate, mărimea și natura chisturilor. 

Pentru sindromul ovarelor polichistice se recomandă, în primul rând, schimbarea stilului de viață. Medicul poate recomanda pilule contraceptive și/sau progesteron. 

Recomandări

Dacă aveți unele dintre simptomele de mai sus, mergeți imediat la medic. 

Articole recomandate
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEObstetrica și Ginecologie

Cum tratezi și ameliorezi uscăciunea vaginală?

3 Minute
Pereții vaginului sunt acoperiți de un strat subțire de umiditate. Aceasta asigură un mediu alcalin în care spermatozoizii por supraviețui…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEObstetrica și Ginecologie

Fistula recto-vaginală: ce este și cum se manifestă?

2 Minute
Fistula recto-vaginală este o conexiune anormală între porțiunea inferioară a intestinului gros (rectul) și vagin. Ca urmare a fistulei recto-vaginale,…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEObstetrica și Ginecologie

Prolaps vaginal: cauze, simptome și recomandări

2 Minute
Prolapsul vaginal, sau prolaps uterin, apare atunci când mușchii planșeului pelvin se întind și se slăbesc până când nu mai…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *