Știri de ultimă orăŞTIRI MEDICALE

COVID-19: România: Primele doze de vaccin vor fi distribuite către 10 spitale de fază 1

 

Ținând cont de aprobarea preconizată la nivel european pentru data de 23 decembrie 2020 a vaccinului BNT162b2, produs de BioNTech și Pfizer, de către Agenția Europeană a Medicamentului, Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a stabilit cum vor fi distribuite primele 10 000 de doze de vaccin care vor ajunge în România.

Unitățile medicale către care vor fi trimise vaccinurile sunt:

1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“

3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)

4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca

5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța

6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova

7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare

9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava

10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)

Prima tranșă de vaccinuri va ajunge pentru vaccinarea a 5 000 de persoane, fiind necesară administrarea a două doze, la un interval de aproximativ 3 săptămâni. Începerea vaccinării în România este estimată pentru data de 27 decembrie. Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.

La nivel european, după aprobarea vaccinului Pfizer/BioNTech, dozele de vaccin vor fi distribuite simultan către toate statele membre UE.

În paralel, în S.U.A., se așteaptă astăzi aprobarea celui de-al doilea vaccin, produs de Moderna, care a primit ieri avizul pozitiv al FDA. Primul vaccin aprobat de Administrația S.U.A. pentru Alimente și medicamente a fost cel produs de Pfizer/BioNTech, iar în prezent, vaccinarea populației din S.U.A. este în derulare. Prima țară din lume care a aprobat administrarea acestui vaccin a fost Marea Britanie, unde campania de vaccinare este în curs.

 

Sursa: https://vaccinare-covid.gov.ro/strategia-de-vaccinare-impotriva-covid-19-in-romania-stadiul-actual-al-activitatilor-logistico-medicale/

Articole recomandate
Informări oficialeŞTIRI MEDICALE

Modificări importante în sistemul de asigurări de sănătate. Persoanele de orice vârstă își vor putea face gratuit analize medicale şi investigaţii

2 Minute
Persoanele din toate categoriile de vârstă, începând cu doi ani, vor avea acces, o dată pe an, la servicii şi…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Cercetătorii au folosit cu succes "inimi reanimate" pentru transplanturile de cord

2 Minute
O nouă metodă de transplant a inimii a fost testată cu succes în SUA, potrivit unui studiu clinic publicat recent…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

O oră de exerciții fizice pe zi reduce cu 74% riscul de a dezvolta diabet de tip 2

2 Minute
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, arată că activitățile fizice regulate pot reduce riscul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *