Începând de astăzi, platforma va fi optimizată și va permite programarea persoanelor în centre pentru vaccinarea cu seruri Johnson & Johnson, conform informațiilor transmise de Valeriu Gheorghiță. Particularitatea acestui vaccin constă în faptul că nu se mai face rapel, fiind administrată o singură doză. În prezent, în România există 31 de centre în 21 de județe, iar în perioada următoare se vor deschide altele, deoarece „o parte din populație îşi doreşte să se vaccineze cu acest tip de vaccin şi nu toţi cetățenii au medicul de familie implicat în acest demers.”
Potrivit coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, în prezent, în țara noastră, situația epidemiologică este bună, deoarece există o imunitate colectivă constituită atât din persoanele vaccinate, cât și din cele care au trecut deja prin infecția cu SARS-CoV-2. „Foarte probabil avem cel puțin de două până la cinci ori mai mulți oameni care au trecut prin infecția cu coronavirus decât informațiile raportate, iar de la un județ la altul sau de la o regiune la alta posibil să avem o imunitate colectivă între 30%-35% și până la 50%”, a precizat Valeriu Gheorghiță.