Claude Degueldre, profesor în cadrul Departamentului de Inginerie al Universității Lancaster (Anglia), a introdus un nou concept pentru detectarea rapidă a unui virus, inclusiv coronavirus și răceală/gripă. Deși metoda poate identifica în numai 20 de secunde dacă cineva este infectat cu COVID-19, n-are capacitatea de a determina tipul de coronavirus, ceea ce nu exclude variantele consacrate de testare pentru depistarea bolii.
„Propunerea mea nu este un nou test COVID-19, ci un concept prin intermediul căruia se poate detecta repede prezența virușurilor în cazul în care pacientul se prezintă la medic și nu știe cauza stării de sănătate. De asemenea, el vine în ajutorul doctorilor pentru că pot stabili rapid o schemă de tratament și diverse măsuri necesare mai ales în situațiile urgente, până la primirea rezultatelor detaliate”, a declarat Claude Degueldre.
Conform acestuia, tehnica oferă cadrelor medicale posibilitatea de a decide dacă este necesar ca pacientul să fie trimis în secțiile de izolare sau internat în cele specifice afecțiunii de care suferă.
Sursa: https://www.lancaster.ac.uk/news/a-new-way-of-rapidly-counting-and-identifying-viruses