Începând cu data de 7 mai a.c., oricine dorește să se vaccineze împotriva COVID-19 o poate face în zilele de sâmbătă, duminică și luni, fără programare. Până la ora 14, prioritate vor avea persoanele de peste 60 de ani și care sunt deja înscrise pe platforma națională. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct.
„Dacă un centru are o capacitate de vaccinare de 100 de persoane și are 50 de persoane programate, va elibera bonuri de ordine pentru celelalte 50 de locuri libere. Cei care se prezintă suplimentar, eventual, pot să fie trecuți pe o listă separată și să vină la centru a doua zi sau a treia zi, eșalonat”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
De asemenea, în perioada următoare se vor desfășura, în mai multe județe din țară, o serie de activități maraton de vaccinare. Primul va avea loc în București, în perioada 7-9 mai a.c., la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Vor fi amenajate 50 de cabinete, iar vaccinul folosit va fi cel produs de compania Pfizer.