ŞTIRI MEDICALE

O femeie de 33 de ani şi-a recăpătat vederea cu ajutorul tratamentului Gamma Knife, realizat la Iași

O femeie în vârstă de 33 de ani, din Suceava, și-a recăpătat vederea cu ajutorul tratamentelor Gamma Knife, realizate de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Potrivit managerului unității medicale, doctorul Lucian Eva, femeia şi-a pierdut vederea la un ochi în urma unui accident din copilărie, iar în urmă cu trei ani vederea i-a fost afectată la celălalt ochi din cauza unei tumori.

„Cazul doamnei este un caz mai particular. În copilărie a avut un traumatism ocular şi ochiul stâng şi l-a pierdut. Acum are o proteză oculară. Ghinionul a făcut ca în timpul vieţii să dezvolte şi o tumoră, ceea ce se numeşte adenom hipofizar, pentru care a suportat o intervenţie chirurgicală minim invazivă. Este o intervenţie chirurgicală endoscopică de rezecţie trans-sfenoidală, prin nas, a acestei tumori. Urmare a acestei intervenţii chirurgicale a mai rămas un rest care era localizat lângă nervul optic al ochiului drept”, a declarat dr. Lucian Eva, citat de Agerpres.

Medicii din Iași i-au salvat femeii vederea

Scopul acestei iradieri a fost salvarea vederii la ochiul sănătos.

„Celălalt ochi fiind compromis, era singura şansă a acestei paciente pentru a mai vedea lumina. Echipa medicală a preferat să recurgă la un tratament Gamma Knife, terapie aşa zisă fracţionată, adică o doză mai mare este împărţită în doze mai mici pe parcursul mai multor zile, astfel încât doza, radiaţia, pe care o primeşte nervul optic să fie suportabilă şi să nu aibă efecte secundare asupra nervului optic. În acelaşi timp, trebuia ca doza biologic activă care să distrugă tumora respectivă sa fie cea optimă”, a explicat dr Lucian Eva.

De la înfiinţarea sa, Laboratorul de Radiochiurgie de tip Gamma Knife de la Spitalul de Neurochirurgie a salvat vieţi şi a redat funcţionalitatea unor pacienţi care nu mai aveau nicio speranţă la o şansă de viaţă în limite normale.

„De când funcţionează laboratorul am tratat sute de bolnavi, cu tot felul de patologii, unele dintre ele care nu au o altă şansă de tratament. Nu există alte posibilităţi. Unii pacienţi şi-au recâştigat funcţionalitatea, au câştigat încrederea în ei şi au o calitate a vieţii bună. La o mare parte din pacienţi am reuşit să le lungim viaţa şi aici vorbim de metastazele cerebrale”, a afirmat dr Lucian Eva.

Liste de așteptare pentru terapia Gamma Kinfe la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi

Din cauza adresabilităţii foarte mari pentru terapia Gamma Kinfe cei de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au întocmit liste de aşteptare. Sute de pacienţi din ţară, Republica Moldova sau Ucraina sunt dispuşi să aştepte chiar şi trei luni pentru a beneficia de terapia Gamma Kinfe. Alţii, care nu sunt asiguraţi medical, sunt dispuşi să plătească şi 8.000 de euro pentru un astfel de tratament.

„Facem în jur de cinci iradieri pe zi, cu o echipă mică. În decursul a şase ore este un volum de muncă extrem de mare. Dincolo de pacienţii asiguraţi avem şi pacienţi care vin în regim privat şi plătesc acest tip de tratament la spital, ceea ce cred că este o particularitate, dacă doriţi, a sistemului de sănătate publică din România”, a declarat dr Lucian Eva.

Sursa foto: Facebook/Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași – Pagina Oficială (Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife Iași)

Articole recomandate
Informări oficialeŞTIRI MEDICALE

Modificări importante în sistemul de asigurări de sănătate. Persoanele de orice vârstă își vor putea face gratuit analize medicale şi investigaţii

2 Minute
Persoanele din toate categoriile de vârstă, începând cu doi ani, vor avea acces, o dată pe an, la servicii şi…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Cercetătorii au folosit cu succes "inimi reanimate" pentru transplanturile de cord

2 Minute
O nouă metodă de transplant a inimii a fost testată cu succes în SUA, potrivit unui studiu clinic publicat recent…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

O oră de exerciții fizice pe zi reduce cu 74% riscul de a dezvolta diabet de tip 2

2 Minute
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, arată că activitățile fizice regulate pot reduce riscul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *