Incontinența urinară este definită drept pierderea neintenționată de urină, reprezentând o problemă de sănătate care afectează milioane de persoane din întreaga lume. Deși apare mai frecvent în rândul persoanelor vârstnice, există și alte cauze sau factori de risc care diferă în funcție de tipul afecțiunii.
Tipuri de incontinență urinară
Incontinența urinară reprezintă pierderea controlului vezicii urinare, fiind o afecțiune medicală mai comună decât se crede și extrem de jenantă. Gravitatea sa variază de la pierderi ocazionale de urină când apare tusea sau strănutul, până la o senzație iminentă de a urina, atât de bruscă și puternică încât nu puteți ajunge în timp util la toaletă.
Există mai multe tipuri de incontinență urinară, după cum urmează:
- Incontinența urinară de stres – pierderile de urină apar când vezica urinară este supusă unei presiuni, de exemplu, la tuse sau la râs
- Incontinența urinară imperioasă (de urgență) – pierderile de urină apar odată cu o senzație bruscă, intensă de urinare
- Incontinența urinară prin prea plin – vezica urinară nu poate fi golită complet, ceea ce conduce la pierderi frecvente de urină
- Incontinența totală – apare când vezica urinară nu poate stoca urină deloc, ceea ce determină o eliminare constantă de urină sau pierderi frecvente de urină
Există de asemenea posibilitatea de apariție a unei combinații între incontinența urinară de stres și incontinența urinară de urgență.
Cauze și factori de risc pentru incontinența urinară
Incontinența urinară poate să se instaleze din cauze variate. De exemplu, ca urmare a infecțiilor de tract urinar, a infecțiilor vaginale, a intervențiilor chirurgicale (precum histerectomia la femei) sau a constipației; de asemenea, unele medicamente pot cauza probleme de control al vezicii urinare care persistă o perioadă scurtă de timp (diureticele în special). Când incontinența are o durată mai lungă, poate fi vorba despre: mușchi slăbiți/hiperactivi la nivelul vezicii urinare, mușchi slăbiți la nivelul planșeului pelvian, leziuni ale nervilor care controlează mușchii vezicii (scleroză multiplă, diabet, boala Parkinson).
Alte cauze: blocaj cauzat de o prostată mărită (la bărbați), boli precum artrita (este îngreunată deplasarea la timp până la toaletă), prolaps al organelor pelviene (vezica urinară/rect/uter ies din locația normală, ajungând în vagin). În cazul bărbaților incontinența apare în urma problemelor cu prostata, precum prostatită, leziuni ale nervilor/mușchilor din zona respectivă, hiperplazie benignă de prostată. În cazul femeilor, factorii de risc pentru incontinență sunt: sarcina, nașterea și menopauza.
Din punct de vedere statistic, sunt de două ori mai des afectate femeile decât bărbații, din cauza faptului că anumite evenimente specifice sexului feminin (sarcina, nașterea, menopauză) au un impact semnificativ asupra vezicii urinare, uretrei și altor mușchi care susțin aceste organe. Afecțiunea poate să apară la orice vârstă, însă este mai frecventă la femeile vârstnice; mai mult de 4 din 10 femei cu vârsta de peste 64 de ani suferă de incontinență urinară.
În funcție de tipurile de incontinență descrise mai sus, cauzele sunt diferite, după cum urmează:
- Incontinența urinară de stres apare de obicei în urma slăbirii sau lezării mușchilor utilizați pentru a controla jetul de urină, precum mușchii planșeului pelvian și sfincterul uretral
- Incontinența urinară de urgență reprezintă de obicei rezultatul unei hiperactivități a mușchiului detrusor, care este responsabil de controlul vezicii urinare
- Incontinența urinară prin prea plin este în general cauzată de o obstrucție sau de un blocaj la nivelul vezicii urinare, ceea ce poate împiedica golirea sa completă
- Incontinența totală poate fi cauzată de o problemă cu vezica urinară de la naștere, o leziune spinală sau o mică gaură, similară cu un tunel, care se poate forma între vezica urinară și o regiune învecinată (fistulă)
Există câțiva factori care pot crește șansele de apariție a incontinenței urinare, inclusiv: sarcina și nașterea pe cale vaginală, obezitatea, istoricul familial de incontinență urinară, vârsta înaintată.
Simptome
Incontinența urinară nu este o boală în sine, ci un simptom al unei alte probleme de sănătate, de obicei una care vizează mușchii planșeului pelvian. Pe lângă pierderea de urină, pot să mai apară și următoarele simptome: presiune sau spasme în regiunea pelviană care conduc la o senzație puternică de urinare, micțiune mai deasă decât de obicei (mai mult de 8 ori în timpul zilei sau mai mult de 2 ori în timpul nopții), enurezis nocturn (pierderea involuntară de urină în timpul somnului).
Soluții terapeutice pentru incontinența urinară
În cazurile mai ușoare, medicul urolog sau ginecolog poate emite câteva recomandări pentru gestionarea simptomelor, precum: schimbări în stilul de viață (slăbire, eliminarea cofeinei și a alcoolului, prevenirea constipației și evitarea ridicării obiectelor grele), exerciții ale mușchilor planșeului pelvian (exerciții Kegel), antrenamentul vezicii urinare (se învață modalități noi de a aștepta între nevoia de a urina și eliminarea urinei).
Biofeedback-ul este un tratament pe bază de senzori care ajută la o conștientizare mai bună a semnalelor transmise de corp și redobândirea controlului mușchilor vezicii urinare și uretrei, fiind util după deprinderea exercițiilor pentru musculatura planșeului pelvian. Antrenamentul vezicii urinare alături de exercițiile Kegel și biofeedback s-au dovedit utile pentru gestionarea incontinenței de urgență și de prea plin.
Medicația ajută când măsurile menționate nu se dovedesc de ajutor; aceasta urmărește golirea completă a vezicii urinare în timpul micțiunii sau la fortifierea mușchilor implicați în urinare. Există creme vaginale pe bază de estrogen pentru femei care ameliorează incontinența de stres sau de urgență; se aplică direct pe pereții vaginali și pe țesutul uretral. Pentru incontinența de stres la femei medicul poate injecta o substanță care îngroașă regiunea din jurul uretrei pentru a putea închide deschiderea vezicii urinare, însă procedura necesită repetare.
În cazurile în care nici medicația nu este suficientă, se poate impune intervenție chirurgicală; variantele de proceduri variază de tipul de incontinență, cât de gravă este incontinența și care procedură se potrivește stilului de viață al pacientului. Astfel, în cazul incontinenței urinare de stres, se folosește o procedură menită să reducă presiunea asupra vezicii urinare sau să fortifice musculatura care controlează urinarea.
În cazul incontinenței de urgență se urmărește mărirea vezicii urinare sau implantarea unui dispozitiv care stimulează printr-un curent electric de nivel redus nervul ce controlează mușchiul detrusor. Introducerea unui pesar, un inel rigid care este introdus în vagin, poate împiedica pierderile de urină în cazul unui prolaps de vezică urinară sau de vagin.
Chiar și în urma tratamentului, unele persoane se mai pot confrunta cu pierderi de urină din când în când. Există în acest sens produse de protecție precum scutece sau absorbante speciale.